Ioan Silvan – Versuri.pro

Nu Cerul Este Cel Din Urmă Loc În Care Existați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu cerul este cel din urmă loc
în care existați.
Eu nu previn și nici nu pot ierta,
nu dau măsurii vremii, rost vital,
Eu nu demasc și nici nu-nfierez
într-un anume fel, vreun animal,
care, în timp, divin pe jumătate,
a devenit din viu, o vietate.
Eu nu acuz și nici nu pot să judec
vreo faptă, gest spontan sau răzbunare,
nici nu propun o nouă înscenare
într-un solemn discurs de acuzare
a ceea ce gândește omenirea,
deși, sunt conștient că-n cauză-i firea.
Eu nu impun iubirea-n locul urii,
nici pentru sine-vă, nici pentru cei ce pier,
Eu spun doar să priviți întâi spre Cer
ca să vedeți, ceea ce-ntr-un cuvânt,
semnifică viața, pe Pământ.

Morți Căzuți Din Cea Dintâi Lumină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Morți căzuți din cea dintâi lumină.
Aș viețui în singurul mormânt
ce la îndemână n-are întuneric,
ci morți căzuți din cea dintâi lumină;
cruzimea m-ar cutremura, doar, dacă
vreun rănit
mi-ar cere lacrimi,
și dacă plânsul pus în ochii lui
ar vindeca trecutul de imagini
căzute îndărăt pe fruntea Lunii;
nici milă nu mi-ar fi de liniștea prin care
câte un bocet
ar răscoli ecourile,
un simț m-ar obliga să înjunghii
nerăbdarea
și să-mi imaginez că morții
celei dintâi lumini, vorbesc
cu mine,
și-n Dumnezeul de atunci să văd
un început de colonie doar,
întocmai cum visat-am,
secretele servicii
din care nemurirea a început să curgă.
Și astfel, înțeles devine,
că întâii morți, din cea dintâi lumină,
nu conțineau durere,
ci doar un bulbăre, ce în cădere,
strivea secunde, ore, anotimpuri.

Rugăciuni Vechi și Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rugăciuni vechi și noi.
Voi știți, iar eu îmi amintesc abia,
cât Cer se întindea între Pământ și stele
când rugăciunile ni le făceam spre ele,
bătrâne torțe, ce nu însemnau nimic,
și totuși, în genunchi am stat un pic
să constatăm că în final am fi
subconștiente forme de-a muri,
tărâmuri într-o lume adusă prea aproape.
Dar Cerurile nu puteau să îngroape
comunicarea dintre trup și Creator,
căci înăuntrul lor, puținul gol,
nu însemna loc vag, pentru morminte,
îmi scot din cap aducerile aminte
și le înham trecutului la cai
să galopeze spre bătrânul Rai
ca să constate că, de aceleași Vieți,
vorbeau, prin vreme, scripte și profeți,
ca și acum și ca întotdeauna,
și că, din ce-a rămas în Cer, doar una
în ploaie s-a desprins și pe Pământ a curs.
De-atunci, de acolo, într-una ne vorbește
ceva, despre-nvieri și oameni înviați,
inducție îi spun pe românește,
iar voi, o resimțiți, când vă rugați.

Pești, Sirene, Maimuțe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pești, sirene, maimuțe.
Prin toate ai trecut, când le purtai cu trupul,
vii se chemau că sunt, altfel decât acum,
cu Dumnezeu ca viață, cu Cerul pus în drum,
pășeau, iar optimismul nu le lipsea;
căci se-ntâmpla să fie vii, chiar în lucrarea ta.
Lucrarea începută cu ploile de sânge
evolua spre Cer, dar numai Tu știai
că trupurile duc povara acelui rai,
decor pentru voință.
Sălbatică alinare au dobândit
bietele animale când, cu trupul,
au socotit că-i greu să poarte începutul
unui nou Univers și s-au retras, din sfera Ta de lucru
neștiind că ceea ce pierdeau, erai chiar Tu.
Voiau să se întoarcă la ce lăsase-n vreme,
dar spiritul de turmă nu e lucrarea ta,
trecutul nu-i un spațiu, un povârniș sau urmă
pe care să să te întorci, în cazul răzgândirii,
trecutul e cadavrul amintirii!
Iar Tu știai, de acea ai decis,
să te desprinzi din ceea ce era
tot mai puțin, divin, în existența sa,
și ai creat prin simplele deprinderi
ceasul, celor dintâi desprinderi, de trecut.
Așa a murit sau, poate, s-a născut,
o componentă a lucrării tale,
un zoologic parc de animale
ce-n trupul lor te aveau, cândva, pe Tine,
păstrând și în prezent, priviri blajine.

E-n Flacără Cuprinsă Vocea Unui Semn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E-n flacără cuprinsă vocea unui semn.
De două morți-ncoace tot aștept
din focul veșniciei să se aprindă
al flăcării impuls;
tot descifrând prin semnele cuprinse
în sensuri prea puține la vedere
am tras cu ochiul la tăcerea care,
se ascundea-n prezentul
ce în noi mocnește,
și astfel, am aflat că arderea-i deplină
doar în spirit.
În urlete scânteile se-aprind
de ochi izbiți cu prea multă lumină,
iar focul ce-a participat la înviere
nu s-a aprins aici.
De plâns.. nu se aude c-ar avea
vreo oarecare nebunie rost
decât, doar ca decor al ochilor vicleni,
ce fără voie introduc în trup
demonii lacrimilor ce-l seduc.
Au mai murit melancolii
din suflete căzând
și ce povară am pus pe umerii imunului trecând;
el nu se mai oprește
oricât i-am da, în semn de încântare
mila noastră,
ca-ntr-un prilej de mare priveghere
la capul nu știu cărei morți răpuse,
din noi am pus imagini nesupuse
crezând că-ntârzierea ceasului ce bate
ne-ar prinde bine la eternitate.

Din Noua Inspirație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din noua inspirație.
Ce primitivă eră acest prezent
în care fructele-și contestă pomii,
în care Viața nu-și divulgă ohmii
curentului ce abia ne-a luminat.
Ce stare de sfârșit în începutul
cunoașterii Divinității pure,
căreia trupul n-a-ncetat să-i fure
misterul, să-și înnobileze lutul.
Ce Apocalipsă, ce sfârșit cumplit
au dăltuit în genele umane,
ce sfinți au conceput, ce Dumnezeu smintit,
răzbunătoare viață, cumplitele ciocane.
Ce-ar învia toți morții, să-i răstignească-n cuie,
la Ceruri ar urca fără să știe cum,
materia redată Pământului pe drum,
absurdă înviere, umană înscenare!
La cer nu va urca, decât ce e din Ceruri venit
în trupul vostru, dar voi nu-l veți vedea,
căci voi veți fi urcarea, sfârșitul și-nceputul,
dacă în vremea voastră sfârșitul va cădea.

Dumnezeu, În Trup, E Fără Voia Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dumnezeu, în trup, e fără voia ta.
Greșit gândești când crezi că Dumnezeu
a ancorat în corp pe orișiunde,
căci Zeu fiind, de trup împovărat,
în cerul demnității se ascunde.
Dincolo de real, la loc ferit,
e ridicat în zeghe, infailibil,
de Sine izolat și de penibil,
umplut, chiar de acel ce-a fost creat.
printr-un ridicol gest, dar agreat,
de trup și de Învietorul lui
ca unic mod de-a fi cu Dumnezeu,
sclav pentru El, iar pentru tine zeu.
căci trupul nu-i teren de moarte-nchiriat
în oarecare cer prea strâmt,
ci loc de întâlnire a două Lumi,
ce fără voia ta, constituie o cale.
pe care, chiar și tu, alergi cu disperare
pentru a fi întâiul tău născut,
deși nu ești decât un colț de Univers
din alte două lumi, unificate,
în care te-ai trezit, pe neașteptate,
jucând un rol de mort care a-nviat
și care trebuie să afle odată,
că Dumnezeu, nu-i nici băiat, nici fată,
ci Viața, pe care o simți cum te-ntreține,
să poți trăi așa… umil, dar bine.

Ieșirea Din Mormânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ieșirea din mormânt.
Au îngropat viața-n grotă ca pe-un mort!
De-ar fi știut că nu pot să ucidă
străfulgerarea cerului, lucidă,
și-ar fi rănit ei singuri răsuflarea
de-atâta adevăr cât ignorau..
În urma lor, ca martor, înserarea
lăsa să cadă peste viitor
un gest pe care nimeni nu-l făcuse;
fiindcă mormântul chiar rămase gol
și-n chip surprinzător în fața grotei,
de propria-i privire asediat, El nu mișca..
Dar unul din străjerii ce-l păzeau,
nedatorând blândețe nimănui,
a nimerit cu ochii-n giulgiul Lui
și sobru și tiranic a răcnit:
Eu cred că mortu-acesta a-nnebunit!
Sau.. chiar a înviat?!.
Noaptea era săracă în lumină
și deodată.. și grota și pământul s-au unit
în sprijinul cuvintelor de piatră, ale morții;
și numai după aceea au rostit
din gura lor, străjerii, răgușit:
Doar nu cumva.. ești Tu, chiar Dumnezeu?.
Atuncea, Cerul.. parcă-n ape a putrezit,
căci s-a auzit din el, o voce umedă,
de parcă o lacrimă ar fi scăldat în ea
sau infinitul curs de undeva,
chiar în adâncul vocii s-a topit:
Ba da! Eu sunt Stăpânul!.
Acum îmbracă-te în giulgiul meu și intră în mormânt!
Eu am să mă îmbrac în haina ta și am să plec,
iar când femeile se vor ivi, în zori,
să-mi ungă rănile prin care sânger
vor crede că au văzut în locul meu un înger,
iar tu, chiar înger, azi, vei deveni.

Eternitate Gâlgâind Prin Umbre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eternitate gâlgâind prin umbre.
De-ar fi, pe cer, o rană trupul meu,
senilă moartea m-ar căuta-n zadar,
tot răsfoindu-şi morţii din ziar
uimită ar fi să vadă, că n-apar, printre trecuţi.
Aş fi o rană plină de virtuţi
cu mine vindecând eternitatea,
prea amplă, pentru a-mi pierde jumătatea,
prea mică, pentru a fi zărită de-ncrezuţi.
Şi aş rămâne aşa, pe cer, precum o umbră,
materie zidită-n aşteptare
pentru cei care mor, un zid prea mare,
pentru eternitate o alintare.
căci nu îi pasă cerului cu cine,
îşi pierde timpul, vremea care vine.

Dezvăluirea Misterului Divin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dezvăluirea misterului divin.
În cerul gurii, cuvântul Dumnezeu produce rană,
de nu-l rostești cu grijă sau plăcere,
de nu începi a oferi sau cere
sensul gândirii ce te ține viu.
Cuvântul în sine, pare durduliu,
chiar grosolan, gândind că nu-i un nume
ci, un început și un sfârșit de Lume,
iar tu, de fapt, Vieții-i spui așa,
fiindcă, începând procese undeva,
în terra conștiinței,
s-a răscolit furtuna de mistere
și tot umblând a oferi sau cere
ca să-ți aduci aportul dat sentinței.
a început o nouă judecată,
de rațiune și de Dumnezeu,
deschisă-n sala minții dezbrăcată
de haina întunecatului tău zeu.