Nu cerul este cel din urmă loc
în care existați.
Eu nu previn și nici nu pot ierta,
nu dau măsurii vremii, rost vital,
Eu nu demasc și nici nu-nfierez
într-un anume fel, vreun animal,
care, în timp, divin pe jumătate,
a devenit din viu, o vietate.
Eu nu acuz și nici nu pot să judec
vreo faptă, gest spontan sau răzbunare,
nici nu propun o nouă înscenare
într-un solemn discurs de acuzare
a ceea ce gândește omenirea,
deși, sunt conștient că-n cauză-i firea.
Eu nu impun iubirea-n locul urii,
nici pentru sine-vă, nici pentru cei ce pier,
Eu spun doar să priviți întâi spre Cer
ca să vedeți, ceea ce-ntr-un cuvânt,
semnifică viața, pe Pământ.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea existenței umane și a naturii umane. Vorbitorul refuză să judece sau să impună valori, îndemnând la o perspectivă mai largă asupra vieții și a sensului ei.