Versuri corectate și adnotate
Mâna mea, aceasta, întinsă, arătânddirecția și dând de înțeles speranței, primejdiei,Ochii mei, aceștia, a căror culoarese ia pe hârtie, transformând neîncetatlumina în negru pe alb,clorofila îndoielii,Și această inimă neprielnică,Și-aceste ciulite scoici, de-a dreaptași de-a stânga tatălui,în care se adună fără-ncetaremegatone de urlet umanca într-o uzină de armament liniștit-toate îți mulțumesc țieîn nobile vorbe-caramelepentru cele două … Citește mai mult
Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă.Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaș aisberg.Pereții pier imaculați în infinitși mi-e cu neputință să-mi reprezint cuvântul „merg”.Dacă aș agita – inexplicabil – foaia,Fâșâitul hârtiei ar indica o prezență,Întunericul ar putea să devie alb și sonor…(Dar numai gândul acesta e un semn de … Citește mai mult
Lui Eugen Jebeleanu.Frumos e jocul de biliard!Îmi iau capul și-l așez pe masă.E un cap detașabil. Îl lovesc cu tacul.Îl lovesc încet și mai tare trimițându-lde-a duraspre bila adversaruluicare are întotdeauna un punct negru.Bila aleargă, și-a pierdut nemișcarea,singurătatea..Dar nu-i de ajunssă ciocnești bila celuilaltpunând-o în mișcare pe toată întinderea mesei:trebuie să găsești bila roșie, stârnindo … Citește mai mult
Și-am zis foi de tiparoase –hai, digulai-dam digu-digu-lai,M-au iubit femei frumoase –hai, digulai-dam digu-digu-lai,Și-ndrăznețe, și sfioase,Și naive, și focoase –digulai-dam-digulai….Frunze, -n toamnă, de aramă –digulai-digu-digulai,M-au iubit femei de seamă,Și cu blugi, și cu năframă,M-au iubit femei deștepte,Când loiale, când abjecte,M-au iubit figuri distinseȘi mai crude, și mai ninse,M-au iubit mironosițe –Când cu fapta, când cu … Citește mai mult
O, sora mea, tristețea, iasomia-eauzite gemete strângîn vuiet de brazisub fermecata paloare…Du-te! i-am spus – pleacă, suflete,mi-ai devenit strivitoare povară,lasă-mă singur, limpede, mineral,ori lasă-mă-n carne, pe brânci,mărunt, pofticios, nesătul-toate-mi sunt grele, adânci și amare,albe fâșii de durere…(O, Doamne, iubitași-a pierdut creionul dermatograf!..).Din ceasul meu, plinde rozătoare furnici, curgeun fin rumeguș alb, sonor,care-mi pudrează fără-ncetarefruntea postumă… … Citește mai mult
Omul care păzea luneta părea să fie filozof,părea să știe multe din tainele cerului –i-am dat doi lei să mă lase să privesc lunași să pătrund în țările misterului.N-aș fi putut să-mi închipui vreodatăcă ce-am văzut există în realitate!..Am surprins stelele în somnul lor ciudat,dormind burghez, desumflate.Unii credeau că stelele sunt niște globuri frumoase și … Citește mai mult
În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir,oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile șoapte –toți erau murdari, slabi, și patetici ca în Shakespeare,își numărau gloanțele și zilele și nădăjduiau un atac pestenoapte.Atunci, a ieșit luna, fără cască, de undeva din bezna ghimpată;dar oamenii n-au căzut cu fețele la pământ,ci au aprins țigările, discutând despre libertatea … Citește mai mult
«.. Du-te acasă, prostule,Nu-ți mai pierde nopțile »(Cântec lăutăresc).– Ar fi bine s-o uiți! îi spuneam inimii,uit-o, îți spun! Îi strigam furios,așază lespezi înalte de liniște în urma ei,uit-o! , suflând încet, dă zbor păpădiei străine..– Ușor de zis! Mi-a răspuns – nicicândn-a fost dat nimănui a uitafocul în care piere arzând.– Uitați-o! le strig … Citește mai mult
Rămăsesem singur în prăvălia de porțelanuri.Elefantul plecase, după o scurtă vizităplină de curiozitate. Rămăsesem singurși mă uitam în jur:era un dezastru frumos, cioburi,grămezi strălucitoare, de toate culorile.Dintre ele, mă cheamă deodată, cu putere,un picior de dansatoare, arcuit pe gâtulunei sticle. Nu mai era nimeni acolo.Un singur pahar rămăsese întreg,un pahar cu picior lung, frumos,tot ca … Citește mai mult
Dar nu e preamărit cel ce se neagăsieși ducând mesaje licărind,mesaje de Alături și de-Acoloși din ceea ce loc pătruns de harnu recunoaște. Sieși ducând prelungadezlegarede adevăr, din sârmele nervoasecare-l străbat cu preistoricăși neporuncitoare lege. În Tetracleea,perfida îmbulzire a norilor –iubirea castă desfrunzind planete noicu patru roți, cu patru arbori, cu patrureci neanturi pure,în care … Citește mai mult