Gavril Rotica – Versuri.pro

Prinzând la Pieptul Tău o Floare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Suntem atât de aproape; în haina ta o floare
O prind la pieptul tânăr gătit de sărbătoare.
Și pieptul alb și fraged ca floarea unui crin
Îl simt cum se ridică și iarăși cade lin;
Îl simt atât de aproape și calda-i respirare
Aprinde-n mine gândul: oare-aș găsi iertare
De mi s-ar face brațul acuma vinovat?
Și cum ascult ispita, cu sufletul legat
De pieptul alb și fraged, de-a ta ființă-ntreagă,
Deodată simt cum trece prin taina ce ne leagă,
Simt printre noi cum trece un înger nevăzut..
Și mâna mi-a desprins-o dușmanul ce-a trecut.

La Bal Mascat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În leneș dans erotic cu ritmul vinovat,
În pas molatec, printre parfumuri risipite,
Purtând în ochi reflexul simțirii contopite,
Se legăna în sală, păcat lângă păcat.
Ispite-mperecheate cu lacome dorinți,
Ritmându-și voluptatea în calde respirații,
Se-mbrățișau unindu-și nebunele senzații.
– Noi singuri la o parte de toți, vorbeam cuminți,.
– Mă doare amintirea, dar nu te-nvinuesc
Că de la braț atuncea mi te-ai desprins ușoară,
Că alba ta ființă simții cum se coboară
Din visele-mi înalte în lutu-i omenesc.
Ritmată viața însăși curgea pe lângă noi.
Iar tu ai fost o clipă acolo lângă mine,
O undă rătăcită din undele vecine
Și iar te-ai dus grăbită la matcă-napoi!

Orfana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A uitat pe ghizduri cofa
Şi-n oglinda apei cată,
Fata mare şi orfană
De-o ispită e cercată.
N-a ştiut că sunt şi clipe,
În îngusta ei viaţă,
Când inima de orfană
Poate fi şi ea-ndrăzneaţă.
Se-nfioară gândul fetii,
Căci prea mândru i se pare
Visul ce întâia oară
Cere-n minte, azi, intrare.
Ea, „străină“ – şi mireasă!
Viaţa-i spune că-i o floare
Ce din noapte-şi ia viaţă
Şi tot nopţii-o dă când moare

Ciocârliei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din slava lumilor albastre,
Într-o senină dimineață,
Trezit-ai plângerile noastre
Tu, veșnic dragă cântăreață.
Vestit-ai ceasul de pornire
În larg de câmp, la sfânta muncă,
Și-n limpezi stihuri de slăvire
Ai coborât sfânta poruncă.
Dar nu știi că pe noi ne doare
Seninul stihurilor tale,
Tu cânți când semănăm sudoare
Și ce răsare-i numai jale.
Tu cânți când țărna o frământă
La noi copiii și părinții,
Dar din sudoarea noastră sfântă
Nu noi, ci alții-și scot arginții.
Robită-i primăvara noastră
Și glasu-i în văzduhuri geme,
Când te înalți cântând măiastră
Și-n urmă-ți se-mpletesc blesteme.
Prefă-ți cântarea în plânsoare
Și du-o altor zări mai bune
Și, soro-n jalnică cântare,
Robia muncii noastre-o spune.

Femeilor Române de la Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plâng munţii noştri şi pe şesuri
Tot jalea satu-l înveşmântă.
În sfinte funduri de biserici,
Sub lespezi, ţărna se frământă.
E duhul mamelor străbune,
Înlănţuit în ţărna sură,
E sânge ce-ar voi să strige
Că viaţa unui neam se fură.
Şi noaptea-mbrobodit-a ţara;
Nu-i nimeni cine să audă
Un glas înăduşit de mamă,
A lutului prea sfântă trudă.
Pleacă-ţi urechea, strănepoate!
Străbunele pe voi vă cheamă
Şi geme în adânc pământul
Că noaptea nu se mai destramă.
Pleacă-ţi urechea, strănepoate!
Şi ascultaţi-le cuvântul
De mame ce născură glorii
Şi ne-au făcut vestit pământul.
În prunci, cu inima-ncă largă,
Străbunele turnau oţele
Din pilde ce-nălţat-au neamul
Din noaptea vremurilor grele.
Când fumega suflarea morţii
Şi-ardea hotaru-n zări, departe,
Cu duhul lor s-a scris pe frunza
Dumbrăvilor o sfântă carte.
Primiţi-o pilda, strănepoate,
Ce lutul de sub noi o geme
Şi rumpeţi broboda de ceaţă
Ce-ntunecă a noastră vreme.
La voi nădejdile de mâine
Un neam din noapte şi le-ndreaptă
Şi de la pruncii voştri, mame,
Seninul dimineţii-aşteaptă!
Cuvântul vostru-i o putere
Nebiruită nici de-o lege
Şi ziua visurilor noastre
Din noapte poate s-o deslege.
Uniţi-vă în gând voi, mame,
Şi-un gând sfinţească-a voastră cale:
Copiii voştri să ne treacă
Dincol‘ de lacrimi şi de jale!

Tatăi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acasă, palid şi trudit
De câte ori vin peste vară,
Tătucă, -mi spui c-ai auzit
Să am mireasă-o profesoară.
Şi cu ocoluri de cuvânt
Din inimă-ţi dezlegi tot dorul
Ce te mai ţine pe pământ:
O doamnă-având, să-ţi vezi feciorul.

Acelaşi dor e îngropat
Şi-n fundul unei lăzi deşerte,
Frumos prosop a mai lăsat
Mămuca, Dumnezeu s-o ierte!
Eram în şcoli, când flori cosea
Cu fir băgat în ac de sora
Şi, printre flori, un dor prindea:
Un dar să aibă pentru nora.

Ai vrea, tătucă, să mă ştii
Sosind în butcă boierească
Şi, fluturând din pălării,
Un sat pe nora să-ţi primească;
Cum n-aţi văzut în hori, la voi,
Un bobocel de floare albă,
Crescut departe de nevoi,
Pe vârful unui fir de nalbă..

Dar orişicum s-ar nimeri,
Frumoasa, alba mea mireasă
Ea o străină îţi va fi
Şi nu-i vedea-n bătrâna casă
Frumoasă zestre până-n pod,
Pe ladă nouă aşezată,
Şi-n ziua nunţii, de norod
Mireasa nu mi-a fi jucată.

Străină bucuria mea
Ţi-a fi, tătucă, ca şi nora,
Norocu-ntreg ce-a lumina
Din dragostea amândurora,
Şi nu-i avea un nepoţel
Pe prispă, vara, ca să-ţi zică
Să-i prinzi din fugă-un fluturel,
Să-i dai un pui de rândunică..

În Liniștea Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am stins de mult lumina, dar ne-ndurat e domnul
Pleoapelor trudite și-al visurilor: somnul.
În noaptea ce odaia pustie mi-o inundă
Privirea-mi obosită zadarnic se scufundă,
O clipă să se prindă de-aripa vreunui vis:
Uitate răni, în suflet, din nou mi s-au deschis.
Mă scol și spre grădina cu flori deschid fereastra:
I-atâta pace-afară și vrajă-n noaptea asta!
Și-n pacea revărsată din inima grădinii
Aud cum cântă-n noapte pe straturi albe crinii.
Aud a verii caldă suflare creatoare,
Mișcând eterne doruri în fraged trup de floare
Și dornic de viață, un colț de viață nouă,
Aud cum se adapă din picurul de rouă;
Ascuns pe-un piept de floare, în tainica visare,
Aud cum soarbe-un flutur a florii respirare.
Iar într-un cuib ce-ascunde sub streașină-o iubire –
O noapte fericită, – c-o dulce ciripire
Mă ceartă-o rândunică, trezită de suspine:
„De ce ți-ai scos afară durerile, – străine?”

Ușa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Avem și noi un dușman ce clipele ne strică
Când simt mai strâns lipită de piept făptura-ți mică
Iar ne-nduratul dușman nu-i om străin sau rudă:
E ușa care-ntruna ne strică vraja-n ciudă.
La fiecare zgomot ce-auzi cu-nfiorare,
Din brațe mi te smulge a ei amenințare.
Să-ți potrivești în grabă în părul de cărbune
Șuvița trădătoare de clipele nebune.
Ne supără întruna și totuși de departe
Din dorurile mele și ușa face parte;
Și simt atunci că vraja iubirii fără ea
Știrbită mi-ar părea.

Vestire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Suntem puţini şi tot mai mult
Duşmanii cred să ne sugrume,
Avem dureri cât nu încap
În pieptul altui neam din lume.
De-atâtea lacrimi ce-am vărsat
Pe sfânta ţărnă-nstrăinată,
Privirea noastră din pământ
Nu se ridică niciodată.
Ne-au spus părinţii-n graiul lor,
Izbăvitor de neam şi lege,
Că Dumnezeu, de câte ori
Un neam mai vrednic îşi alege,
Întâi puterile îi cearcă:
Cu suferinţi şi cu nevoi
Greu umerii umili i-ncarcă.
Răbdăm şi nu ne jeluim
Ce răni avem şi cât de multe,
Căci glasul nostru n-a găsit
Ureche încă să-l asculte.
În minte însă ne-a rămas
De la părinţi o-nvăţătură:
Din ea format-am noi un crez
Mai sus, mai sfânt de-orice scriptură.
Şi cu încredere păstrăm
Noi raza-nvăţăturii sfinte:
Prin ea vor străluci din nou
Oţele vechi din vechi morminte,
Căci ea eroii ni-i va da
Ce-or sparge norii de sub soare
Ca să ne-aducă sfânta zi
De aşteptată sărbătoare.

Catren

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Stai cu mine la fereastră și un cuib de rândunică,
Tu-mi arăți și cu iubire mâna-mi prinzi în mâna-ți mică,
Pe când ochii mei departe urmăresc pierduți plutirea
Unui vultur ce se-nalță despicând nemărginirea.