Nu-i da poetului crezare,
Copilă, nu-i al tău el, nu-i!
Și mai cumplit ca de vâlvoare
Păzește-te de focul lui!
În darn cu inima plăpândă
Simțirea cerci să i-o pătrunzi!
Fierbinte patimă arzândă
Sub gingaș văl n-ai să ascunzi.
Poetul e stăpân pe toate
Și nu-i stăpân pe sine doar:
Cununa lui aprinsă poate
Să-ți ardă pletele cu jar.
În lume mulți i se închină
Sau îl defaimă dușmănos:
El intră-n inimi ca albina,
Nu ca un șarpe veninos.
Candoarea ta el n-o umbrește,
Dar fără voia-i uneori
Suflarea vie ți-o răpește,
Sau te înalță până-n nori.
Sensul versurilor
Piesa avertizează o tânără asupra puterii și pericolului pe care îl reprezintă un poet. Poetul, deși adesea admirat, poate fi distructiv și își poate folosi influența în moduri neașteptate, răpind esența sau înălțând pe culmi neatinse.