Deodatus – Versuri.pro

Eternitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O eternitate trăiește omul pe pământ!
La propriu și chiar are cu el un legământ
Care să aibă mai mult, tot mai mult.
Pământul a devenit lucrul cel mai scump.
Îmi vine să râd, când văd cum bogătașul flămând,
Este momit de propriul său mormânt!
Nu mă crede pe cuvânt, mai mint și eu din când în când,
Vorbele mele nu au tot timpul discernământ.
Eu zic că ne digeră, pe fiecare, rând pe rând,
Până când nu mai rămâne din noi, nici măcar zăcământ.
Prea mulți care pleacă urechea la ziare,
Călare pe vise într-o continuă vânătoare,
Ca urmare, se aleg cu febră la picioare,
Pe drum unii își pierd puțin și din onoare,
Alții se gândesc care-i calea de intrare,
Întâmpină în drum prea multe semafoare.
Mulți oameni fug după căruța cu vise,
Neavând chei de la ușile închise.
Zi de zi, coadă mare la intrarea în culise
În mintea lui aceleași dorințe ce-și promise..
Însă la culcare, mai toate sunt ucise!
Fii realist și folosește-ți ochii, stai treaz!
Altfel nu ai să știi în nici un caz,
Să faci diferența dintre bucurie și necaz,
Fă o faptă bună, când mergi la culcare.
Mulțumește, că nu sufli în lumânare.
Mulți nu apreciază ce au, nimic nu le-ajunge,
Alții nu au pâine nici cu ce o unge,
Lacrimi multe varsă, cu ele se îneacă,
Și foamea, încet, încet, începe să le treacă.
Față de tine, altu-i mult mai necăjit!
Când tu te pui în pat și ai adormit.
El doarme afară de la apus la răsărit!
Dacă e greu să înțelegi, să știi că nu-i un puzzle!
Nu a avut mamă, nu și-a cunoscut tatăl.
Nu a avut un start, nici job, nici bani,
Când Statul îi dă în stradă la 18 ani,
Din simplu fapt, că s-au născut orfani.
Tu mulțumește că ești sănătos,
Că poți să mergi, să vezi pe jos, în jos.
Libertate, chiar dacă-i limitată spun unii..
În inima mea fac mereu loc rugăciunii.
La cerul poluat ce ne crește pe toți,
Ce-a suportat generații, bunici acum nepoți.
Mă rog când plouă rece, să mai răcesc o dată.
Să stau în pat sub căldura dată de familie,
Să aștept să mă refac tot până la temelie,
Să mă ridic în picioare și să o iau de la început,
Să nu îmi pară rău, de tot ce n-am avut.
Când ai tot, nu mai prețuiești, un zâmbet,
Devii mai aspru ca frigul din Tibet.
Nu mă judeca, că nu-ți admir mașina!
Nu e vina mea, că în urma ta rămâne rugină!
Sunt bine așa la distanță ca un neodim,
Nu sunt blasfemic, nu mă cred Serafim,
Da, hai să nu ne preamărim!
Căci știi, nu? la final o să murim
Și punct.
Punct niciodată, căci viața e ca un ciclu,
Se schimbă actorii, însă rămâne același titlu.
Ce e important pentru tine, ce vrei de la viață?
Nu te-ai săturat să tot înoți sub gheață?
Zi după zi, să nu scoți capul din ceață,
Să vezi, să te întrebi ce-i la suprafață?
Vorbesc de credință acum, din propria-mi conotație.
Citez din cuvântul lui Iisus, în acesta exortație.
Câți dintre voi, Îl vor pe Dumnezeu în viața lor, dată lor?
Simplu, dacă nu crezi în Creator!?
Atunci mă adresez unui simplu migrator!
Și te invit să cobori, la primul semafor..
Iar tu cel ce crezi că Domnul ne-a creat pe noi.
Cel care înțelegi, că nu ne tragem din maimuțoi,
Că nu avem păr pe noi, dar suntem încă goi!
Că sufletele noastre sunt pradă de război!
Care nu crezi în moroi, în basme, în dracula și strigoi.
Că pe mama ta a născut-o bunica ta și tot așa.
Și că pe prima femeie a creat-o cineva.
Iată întrebarea care nici savanții n-au răspuns.
Decât teoria big-bang o porcărie fără corespuns.
Viața nu-i un abis, un labirint de nepătruns.
Răspunsul stă chiar deasupra capului nostru,
În soare, în nori, în lună, în stele, și în cerul albastru.
Cine le-a făcut pe ele, ei, tot noi oamenii din popor?
Eu cred ca da! Căci aripi am dar nu am învățat să zbor!
Acum să revenim la textul anterior.
În aer, în plămâni, fie că ești creștin ori păgân,
Aici pe pământ, nu a fost și nu e nimeni stăpân!
Ziua pe fugă, noaptea pe gânduri, dimineața te trezești bătrân.
Obosit și cu frica între picioare,
Umbra nu o mai zărești când gâtul te doare,
Forță, doar să mergi, atâta lucru nu mai ai,
Filmul vieții de la copilăria pe când te jucai,
Pân’ la supa pe care prin pai în spital o consumai.
Actorul principal fiind tu, aștepți numele tău pe generic,
Eretic sau eteric, că ți-e frică ori nu de întuneric.
Rămâne și ține de tine acum să te întrebi, solemn!
Oare nu există cineva căruia viața-i subaltern?
Oare nu există Dumnezeu și eden?
Oare nu există răul și al lui infern?
O să afli și tu și eu, în ziua fără bătăi de inimă.
Și sper ca pedeapsa noastră să ne fie cât mai minimă..

Doar Unul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să nu îmi dai dreptate,
Prin vorbe, ci prin fapte.
Cuvinte oarbe în șoapte,
Cad ca stelele în noapte.
Crucea, lemnul Domnului Iisus,
Din rugăciunea Lui a venit de sus.
Cu bucurie S-a Născut aici la noi,
A știut că va fi vândut într-o joi.
Totuși a rămas aici să ne dea viața,
Să ne ferească din fața morții hoață.
Și a crescut încet cum e normal,
Știa că va fi vândut de un hamal.
Cuvântul Lui tăia regii și fariseii,
Cei care azi se numesc ei ateii.
Dar tot Cuvântul Lui liniștea și marea,
Îndrepta cărarea, indulcea și sarea.
Aducea ploaia vie peste păcătoși,
Și tot El îi usca pe ei, cei norocoși.
Hrana de trup și suflet era și este,
Nu ai cum să spui că-i o poveste.
Căci El e stâlpul vieții, steagul viu,
A zgonit păcatele noastre în pustiu,
Și a dăruit mântuire pe norul auriu.
Sufletul meu nu știu cum să-l descriu,
Unde va fi casa lui când nu o să mai fiu,
A corpului meu știu, va fi un sicriu.
Și mulțumesc Lui Dumnezeul blând,
Că-mi dă șanse mii rând pe rând.
Ca eu să mă îndrept să fiu ca sticla,
Firea mea de Om să-mi umple clepsidra.
Să fiu Om, două litere pe un cuvânt,
Între trup și suflet nu e un legământ,
În cer și pe pământ ne veghează rănit,
Dumnezeul Nostru, cel de noi răstignit!
Nu doar în trecut ci și în ziua prezentă,
Nu e secundă durerea în El absentă!
Noi suntem sursa Lui de suferință,
Când El S-a Născut dintr-o Ființă
Străină nouă, nedescoperită de știință!
Ci doar El știa de Mama Sa, înaintea Sa.
A ascuns chiar și de Ea vizita Lui aici,
Nu i-a spus că va primi lovituri de bici,
De judecata ce-o va primi de la strigoi,
Că va fi scuipat, însetat, hulit de noi,
Pus pe lemn ținut de cuie drept răsplată,
Aici să ajung nu aș fi vrut vreodată,
Să povestesc care a fost a Lui Soartă.
Și iată înhămați cu limbile de seceră,
Cu sânge și inimă putredă de holeră,
Cum strigă în mulțime Baraba, Baraba,
Pe criminalul căruia îi tremura barba.
Sună hilar, bizar, grotesc erau posedați,
Sedați de răutate erau chiar și soldați,
Erau mulți sectanți și foști ai Lui frați,
Care ascultară cuvintele de veste bună,
Baraba, Baraba mai toți strigau împreună.
Puține guri mărturiseau pe Hristos!
Țipau, plângeau dar fără folos.
IISUS se auzea departe în valea morții,
Dumnezeu lăsat de om în voia sorții!!!
S-a lăsat Dumnezeu la mila viermilor!
Nici îngerii nu puteau crede ochilor
Cât sacrificiu face Tatăl lor din nor,
Ca tu să trăiești azi prin El și Creator,
Să nu mai fii vită în drum spre abator,
Ci să fii parte din planul Lui de viață,
În siguranță, îngrijit, mângâiat pe față.
Câtă iubire și atașament veșnic etern,
Ne-a demonstrat Hristos nouă solemn.
Chiar și pe Cruce înainte de-ai părăsi,
El spunea iartă-i Doamne și nu-i pedepsi.
Duhul și-l dădu Iisus sub mii de priviri,
Câțiva erau triști cu formă de trandafiri,
Palizi și fără viață stinși de ce simțeau.
Cei mulți bucuroși mai că aplaudau,
Nu-și mai putea lua ochii de la cruce,
Satisfăcuți de reușita lor dulce,
Însetați de sânge ca-n mitul de vampiri,
Râdeau și se bucurau mai toți din priviri.
Cei necăjiți cu inimile sfărâmate,
S-au întâlnit cu Iisus pe neașteptate.
Mare a fost bucuria și a ținut o viață,
Văzându-l ei înviat a treia zi de dimineață.
Dărâmați acest templu și Eu Îl voi ridica
La loc în trei zile, ei nu au înțeles nimica
Dar tot au dărâmat templul pe Iisus,
Iar Iisus S-a ridicat exact cum a și spus.
Mare Ție puterea Doamne și e bine așa,
Bine că se află doar în Mâna Ta,
Căci doar Tu știi ce să faci cu ea.
Noi nu am avut și nu avem putere,
Dar am putut să Te umplem de durere!
Nu sunt ironic și Tu știi Doamne Iisuse
Ce vreau să spun din cele spuse..
Hristos a înviat e viu pe veșnicie
În inima creștinului e mare bucurie
Dar totuși simt că Iisus nu se simte,
Se simte, cum cineva încă Îl vinde,
Fie prin cuvinte, prin fapte și trai,
Nu trăim blânzi, ci am rămas putregai.
Avem timp aici pentru trei mântuiri,
Dacă ne-am crede mai mult în simțiri.
Dacă am vedea și recunoaște Duhul vieții,
Să înțelegem că la finalul drum al morții,
E învierea Lui Hristos Domnul Învățător,
Al nostru Îndrumător, către Creator,
Să fim o familie cu copii mici și mari,
Să nu trăim dictați de aur și dinari
Să trăim să viețuim prin Duhul Sfânt,
Care S-a coborât aici pe pământ,
Să ne ridice la Cerul fără de noapte,
Cu Bunătatea Lui să ne îndoape,
Să ne iubească acum și pe eternitate,
Viața nu are moarte nu viața reală,
Bate și ți se va deschide fără îndoială
Iisus e Cel ce bate la inima ta mereu,
Căci asta e ce face și Tatăl Dumnezeu.

Crezi Ce Vrei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Proverb înțelept, după faptă și răsplată!
Toți vom fi judecați drept o singură dată,
Căci există în lume Cel ce are acest drept
Cel ce pentru noi, Și-a jertfit inima din piept
Cel ce iubește cu adevărat de-aceea iartă,
Cel ce înțelege omului și grija lui o poartă
Cel ce dorește viață omului să împartă
Cel ce vrea moartea de om s-o despartă
Să fie viață bună cât ie ziua de lungă
Unde lumina Lui întunericul îl alungă
Cel ce cu iubire sinceră vrea să ne ungă
Unde nu ie loc în preajma Sfintei Treimi
De suferință de tristețe de râuri de lacrimi
Sub aripa Lor caldă și mult primitoare,
Cu dragostea Lor, cu grai de privighetoare
Cu sinceritate integră, fără intenții ascunse
Pentru noi toți, înși lasă ușile larg deschise
Cu brațele întinse ne-așteaptă zi și noapte
Mai că se aude câteodată în șoapte
Când răul pe ape seci tinde să te poarte,
Stai liniștit, ca stejarul tânăr de neclintit
Eu pe voi toți din Duh Sfânt, v-am zidit
Aveți în voi chiar tot ce-i bun și necesar
Nu trebuie să trăiți din legea lui Cezar.
Vai de noi când forțele de trup dispar
Când pași vor fi grei lenți și confuzi,
Când păcatele tale, vei putea să le auzi,
Când timp nu va mai fi nici ca să te scuzi
Vai, vai când inima va vrea să se oprească
Când ochii și ei vor dori să se odihnească
Când sufletul va refuza să iasă din trup
Văzând el, cum este așteptat in abis de lup
Dar fericit cel blând în vorbă și faptă,
Cel ce simte ca a lui bucată să o împartă,
Cel ce iartă căci știe că și el greșește,
Cel pașnic, făcător de pace se numește,
Căci el ie liniștit chiar și în pragul morții,
Viu fiind nu-i speriat de ziua judecății.

Primul Cuvânt, Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mama, e primul cuvânt pe care l-ai rostit!
Un cuvânt simplu pe care l-ai și simțit.
Atâta suflet nu se găsește în nicio ființă!
Nu ai măsură în a cântări a ei conștiință.
O conștiință rară și ușoară ce se aseamănă precum un fulg de pană.
O conștiință unică și grea precum o stană
Ce nu duce lipsă de simțuri, ea nu cunoaște vamă.
Îmbrățișările ei îți țin de cald mai ceva ca o blană.
Iubirea ei nemărginită e clar nu are hotare,
Înzestrată cu multă răbdare, indiferent de stare, indiferent de a ta purtare, fără pic de ezitare.
Mama, mama te va iubi mereu, mereu la ea în inimă ești acasă!
Te așteaptă cu sufletul la gură și cu dorul ce-o apasă.
Fie că te așteaptă cu mâncare pe masă delicioasă și bine aleasă.
Fie că nu are de nici unele și sau îmbrăcată în zdrențe,
Nu te lasă înșelat(ă) de simplele aparențe!
Căci în sufletul ei șade și crește cu noblețe! Cu noblețe, căci, un singur lucru e maxim important!
Elegant ca un diamant, mai galantă ca viața.
Mai vâscoasă ca mierea, mai dulce ca dulceața!
Stă Mama în pragul inimii sale!
Așteptând și numărând fiecare secundă rămasă.
Așteptând ca tu să mai treci și pe acasă.
Acasă în inima ei, așa am ales la final să fie cu subînțeles.
Căci până la urmă cuvântul Mama, are un singur înțeles.

Pentru Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru mine nimic nu-i mai de preț pe lume ca apa,
Și asta poa’ să-ți spună și țăranul de pe câmp, când mânuie sapa.
O pâine tare ca piatra, o ceapă și o bucată de șuncă,
Aveau strămoșii mei când erau pentru patrie în luptă!
Se spune că tot și toți avem pân’ la urmă preț!
De aceea tratez această afirmație cu mare dispreț!
Nu poți să mă cumperi ghiolbane!!! Eu, nu sunt de vânzare!!!
Muncesc cu sudoare, vin acasă cu durere mare de picioare.
Nu sunt o marfă, nici un oarecare.
În rândurile de mai jos ce urmează în continuare,
E ce mă definește, deci nu-i o ghicitoare.
E ce cred și susțin pân’ la ultima suflare.
Să nu faci confuzie, între simplitate și frustrare!!!
Bling, bling-ul de la gâtul tău, mă duce cu gândul, că ești bou.
Nu o lua în nume de rău,
Căci așa, nu te văd doar Eu.
Nu sunt impresionat nici de o carcasă din tablă,
Fie ea de cea mai tare marcă ori o rablă.
Pentru mine, nici o casă cu piscină și etaj cu garaj,
Nu mă poate face ori convinge, să-mi dau, las, sufletul otaj.
Multe lucruri de la distanță, sunt doar un miraj,
Să mergi pe drumul cinstit în viață îți trebuie mult curaj.
Deci revin la ce mă face să tratez sincer cu dispreț,
Sufletul nu-mi aparține, deci cu El nu fac comerț,
Exact așa cum mi s-a dat mie în custodie,
Consider că este a mea solemnă datorie,
Să-l feresc de orice pericol scamatorie, iluzorie.
Căci Eu decid pentru El ci nu invers, nici cum!
Și doar la final de drum, voi ști, dacă l-am urmat pe cel bun.
Însă până atunci rămân pe aceași poziție, in front.
Sufletului vreau să-i strâng fapte bune în cont,
Și nu de frică, că Dumnezeu mă așteaptă la orizont!
Sau posibil de cel Rău în baia de azot.
Căci în fond, nu poți simula bunătatea și pacea.
Dacă în inima ta domină răutatea și lancea!
Printre rânduri sunt gânduri ale mele propri și reale,
E analiza mea finală, ce mă separă de gloata de animale.
E decizia mea, Să-l recunosc pe Dumnezeu, pe Hristos!
Primul mi-e stâlp, idol, model,
Al doilea mi-e cel mai preferat prieten fidel.
Al treilea pe care nu l-am precizat
Ne-a dat viață, aici am terminat.

Consilierul Lui Dumnezeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Consilierul Lui Dumnezeu este pur credința.
Din lipsa ei Îi slăbește Domnului îngăduința,
Noi suntem oțetul, prăjina și sulița,
Și totuși fără mirare El și-a arătat toată făgăduința.
Mă întreb, cum de îi lasă pe unii conștiința?
Când nici nu e nevoie să își dea toată silința,
Ca la necazuri omul să Îi dea Domnului toată juruința,
Iar când zâmbetul îi revine iute își retrage căința,
Trist e când vine chiar de la ființa,
În care Dumnezeu a învestit toată știința!
Simt nevoia să-I arăt Lui Dumnezeu toată recunoștința.
Doar El m-a protejat mereu de lumea asta șireată
Când de multe ori sufletul meu rătăcea pe calea ferată,
Însă rugile mele ajunge-au la țintă mai rapid ca o săgeată!
După scurt timp simțeam ființa Domnului înaripată
Cum mă ridică și mă separă de gloată,
De îndată simt o ceată de îngeri de piatră dar cu inimă caldă și curată.
Cu un Împărat în frunte ce avea o față luminată și pe cap o coroană din sârmă ghimpată!
M-am speriat nu! Dar nu înțelegeam, căci eram fericit dar totuși plângeam.
De la început chiar dacă o să-ți pară un clișeu,
Toate cuvintele de aici au aceeași direcție, ca cea de alizeu.
Deci, dacă încă crezi că te tragi din cimpanzeu,
Înseamnă că ești mai slab de credință, decât un fariseu,
Nu te critic eu, nici de-aș fi în măsură!
Și nici măcar o picătură, eu nu instig la ură!
Și știi, de ce? Suntem egali, nimic nu ne diferă.
Respirăm chiar și același aer viciat din atmosferă,
Păcat că nu te întrebi, cu logică de unde vii!?
Cum să mă exprim, mă adresez unor copii?
Mă macină un gând, să îți dau să te gândești.
Aștept un răspuns de la tine când ai să te trezești!
Cum de se face că trăiești?
De unde vine primul om? Asta-i întrebare pentru atei!
O spun direct, chiar dacă o să se lase cu scântei.
…………………
Căci am mereu aceeași migrenă,
Seara la culcare când pun capul pe pernă.
Cum pot unii să fie așa fire perversă?
Fără rațiune să nu aibă o gândire conversă!
Suntem o rasă inteligentă prima pe scara evoluției?!
Care transformă idei realitate cu ajutorul imaginației!
Totuși sunt mulți, naivi și răi nativi, total reduși,
Oameni ghiduși, de răutate conduși, de lăcomie seduși.
Oameni cu suflet de păpuși,
Care nu au curaj nici câtuși de puțin ei umblă cu mănuși.
Lași care se ascund după funcții, după studii, după uși,
Ucigași de fetuși viitorii bebeluși, sunt tranșați în hrană pentru viermuși,
De niște suboameni supuși răului căci din el ei sunt compuși.
Acum înțeleg că moartea joacă un rol divin.
Căci nu poate lăsa atâția șerpi cu venin,
Să mișune pe pământ la infinit cu nasul pe sus,
Căci toți banii din lume adunați de la răsărit pân’ la apus,
Nu pot cumpăra un minut de viață în plus.
Banii nu pot cumpăra tot, orice sau pe oricine.
Oricine pune preț pe lucruri inutile, metal galben neferos.
Mie personal nu îmi este de folos, nu te poate face din bolnav, sănătos.
Ori sticlă 3D cu strălucire ei din 50 de fețe,
Nu poate să te educe, să te învețe, să ai tandrețe ori blândețe.
În schimb are puterea ca sufletul să ți-l înghețe.
De aceea lucrurile materiale le schimbă la unii macazul,
Cu cheltuială multă se ține fin obrazul.
Istoria îmi spune că nu a fost cazul Nu al lui Mihai Viteazul.
Și a mulți altora după el și înainte.
Stai cuminte degeaba mă înjuri în minte,
Nu spun doar simple cuvinte, nu îți vând plăcinte!
Nu te gâdil pe dinte!
Stai jos și adu-ți din când în când aminte,
Că direcția sigură a vieții este inevitabil spre morminte!

Lume

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lume, carieră de piatră seacă și opacă…
O inimă fără iubire, e o inimă cardiacă!
Lume, lume dragă, ce te schimbă?
Ce te face, să te-nfurii sub limbă?
Nu avem loc toți, aici așa ca frații!?
De ce, în inimi trebuie să avem palpitații?
De ce, aruncăm cu pietre grele și reci?
Inimă de șoarece și cu păcatele-n beci!
Cum ai venit așa o să pleci. Neînsotit!
Nici stelele, nici Luna, nu vor fi la infinit!
Și Soarele împăratul luminii are un sfârșit!
Dumnezeu, doar El e atot-infinit și etern!
Viața doar Lui Dumnezeu îi este subaltern
Mulțumesc Lui Dumnezeu în mod solemn.
Că mi-a dat cuvinte de folos aici să aștern
Picioarele tale într-o zi or să se usuce,
Căci noi pe Iisus Îl ținem încă pe Cruce!
Pământul cu noi sătul să se mai spurce,
Ajunge, ajunge, strigă el. Nu mai pot duce!
Și viața și moarte amestecată nu e dulce.
Sângele Lui Iisus pe Cruce încă se scurge!
Neamule nu-ți ajunge? Cu ce te unge?
Nu vezi păcatul, cum te suge?
Cum de bunătate te mulge!
Cum în prăpastia morții te împinge!
Dar oare nu ești și tu complice?
De ce, lași răul să te despice?
Mai stai și mai rumegă că-i păcat,
Chiar cu Creatorul, să nu fii împăcat!
Ieși din robia falsului împărat!!!
Nu ești încătușat! Deci pleacă!
Întoarce-te înapoi la Cel ce te așteaptă!
La Cel bland ce-ți spune în șoaptă.
Să te ferești de judecata înfricoșată!
La Cel ce iartă și are răbdare.
La Iisus ce a murit pentru a ta răscumpărare!!!
A călcat moartea în picioare pe cap.
Spune-mi tu la rangul lui de Împărat!
Cine s-ar fi sacrificat? cine ți-ar fi dat?
Milostenia Lui cu capul plecat,
Cine te-ar fi rugat, să primești mântuire.
Să nu te judece, să nu-ți dea ispășire!
Oricât ai greșit, învață și nu mai face!
Căiește-te și trăiește în pace!
Curaj și mărturisește tot răul făcut!
Ca Dumnezeu să-ți dea un nou început.
Dar dacă nu vrei, din răutate pură!
Dacă te aliezi cu cel cu pielea de zgură!
Verdictul chiar tu îl ții în gură.
Ai grijă de tine tu vei fi acuzator!
A faptelor tale ce-ți vor fi procuror!
Căci tot ele îți vor fi și judecător!
Ai grijă în viață ce avocat dorești?!
Căci dincolo nu mai ai banii lumești.
Nu vei avea pe cine să nădăjduiești.
Iar vameșii negustorii de suflete,
Nu vor ține cont atunci de regrete.
Sufletul tău va fi plata închisorii.
Vei face parte din ținutul terorii!
Trezește-te timp ai, ia și gândește!
Căci moartea vine mereu fără veste.
Păcatele pot fi plătite și-n rate!
Strop cu strop cu lacrimi sărate.
Nu lăsa verdictul să vină din păcate,
Care îți va fi pe veci și pe eternitate!