Deodatus – Consilierul Lui Dumnezeu

Consilierul Lui Dumnezeu este pur credința.
Din lipsa ei Îi slăbește Domnului îngăduința,
Noi suntem oțetul, prăjina și sulița,
Și totuși fără mirare El și-a arătat toată făgăduința.
Mă întreb, cum de îi lasă pe unii conștiința?
Când nici nu e nevoie să își dea toată silința,
Ca la necazuri omul să Îi dea Domnului toată juruința,
Iar când zâmbetul îi revine iute își retrage căința,
Trist e când vine chiar de la ființa,
În care Dumnezeu a învestit toată știința!
Simt nevoia să-I arăt Lui Dumnezeu toată recunoștința.
Doar El m-a protejat mereu de lumea asta șireată
Când de multe ori sufletul meu rătăcea pe calea ferată,
Însă rugile mele ajunge-au la țintă mai rapid ca o săgeată!
După scurt timp simțeam ființa Domnului înaripată
Cum mă ridică și mă separă de gloată,
De îndată simt o ceată de îngeri de piatră dar cu inimă caldă și curată.
Cu un Împărat în frunte ce avea o față luminată și pe cap o coroană din sârmă ghimpată!
M-am speriat nu! Dar nu înțelegeam, căci eram fericit dar totuși plângeam.
De la început chiar dacă o să-ți pară un clișeu,
Toate cuvintele de aici au aceeași direcție, ca cea de alizeu.
Deci, dacă încă crezi că te tragi din cimpanzeu,
Înseamnă că ești mai slab de credință, decât un fariseu,
Nu te critic eu, nici de-aș fi în măsură!
Și nici măcar o picătură, eu nu instig la ură!
Și știi, de ce? Suntem egali, nimic nu ne diferă.
Respirăm chiar și același aer viciat din atmosferă,
Păcat că nu te întrebi, cu logică de unde vii!?
Cum să mă exprim, mă adresez unor copii?
Mă macină un gând, să îți dau să te gândești.
Aștept un răspuns de la tine când ai să te trezești!
Cum de se face că trăiești?
De unde vine primul om? Asta-i întrebare pentru atei!
O spun direct, chiar dacă o să se lase cu scântei.
…………………
Căci am mereu aceeași migrenă,
Seara la culcare când pun capul pe pernă.
Cum pot unii să fie așa fire perversă?
Fără rațiune să nu aibă o gândire conversă!
Suntem o rasă inteligentă prima pe scara evoluției?!
Care transformă idei realitate cu ajutorul imaginației!
Totuși sunt mulți, naivi și răi nativi, total reduși,
Oameni ghiduși, de răutate conduși, de lăcomie seduși.
Oameni cu suflet de păpuși,
Care nu au curaj nici câtuși de puțin ei umblă cu mănuși.
Lași care se ascund după funcții, după studii, după uși,
Ucigași de fetuși viitorii bebeluși, sunt tranșați în hrană pentru viermuși,
De niște suboameni supuși răului căci din el ei sunt compuși.
Acum înțeleg că moartea joacă un rol divin.
Căci nu poate lăsa atâția șerpi cu venin,
Să mișune pe pământ la infinit cu nasul pe sus,
Căci toți banii din lume adunați de la răsărit pân’ la apus,
Nu pot cumpăra un minut de viață în plus.
Banii nu pot cumpăra tot, orice sau pe oricine.
Oricine pune preț pe lucruri inutile, metal galben neferos.
Mie personal nu îmi este de folos, nu te poate face din bolnav, sănătos.
Ori sticlă 3D cu strălucire ei din 50 de fețe,
Nu poate să te educe, să te învețe, să ai tandrețe ori blândețe.
În schimb are puterea ca sufletul să ți-l înghețe.
De aceea lucrurile materiale le schimbă la unii macazul,
Cu cheltuială multă se ține fin obrazul.
Istoria îmi spune că nu a fost cazul Nu al lui Mihai Viteazul.
Și a mulți altora după el și înainte.
Stai cuminte degeaba mă înjuri în minte,
Nu spun doar simple cuvinte, nu îți vând plăcinte!
Nu te gâdil pe dinte!
Stai jos și adu-ți din când în când aminte,
Că direcția sigură a vieții este inevitabil spre morminte!