Daniel Vişan-Dimitriu – Pagina 51

Sonetul 007

Nu mă mai vezi – e ca şi când o noapte / S-a aşternut pe … →

Nedumerit, la poarta veșniciei, / Nu-nțelegea cum timpul s-a oprit / Și nici înscăunarea acalmiei … →

Ai adormit, prințesa mea? Visezi? / Ești obosită după greul zilei? / Aș vrea să … →

Își conturau spre fluturi noi petale / Primăvăratice, de lună mai, / Sperând să îi … →

Pășești prin albastru / și noapte, distins, / iar eu te gândesc la izvoare / … →

E primăvară, iar, iubita mea, / Și ne-nălțăm, în dansurile noastre, / Spre infinitul dalelor … →

Era o zi când cerul se pregătea de-amurg / Și își chemase norii, luminii să-i … →

De nicăieri, pe-un cer senin, / l-ai acuzat, venind cu nori, / lovindu-i sufletul blajin, … →

Urmează-mă acolo unde cerul / Păstrează locul gândurilor noastre / Adăpostit de ploile salmastre / … →

În colțul de-ntuneric al sufletului meu, / Aprind o lumânare și caut un izvor / … →