Versuri corectate și adnotate
Curtezanelor.Fugi, geniu al nenorocirii,Dușman al visului și-al forței,Tu, care-n mrejele iubiriiÎnvălui germenele morții.Fugi, glasul tău mă înfioarăTrimite-ți dorul să se culce..Sărutul tău dacă e dulce,A lui beție mă omoară..Și părul tău e-ncolăcireDe șerpi cu limbile-otrăvite,Tu ești adâncul ce înghiteVirtute, geniu și simțire.Ascunde-ți trupul alb și gol– O, șarpe dulce al pieirii! –Căci deși pari minunea … Citește mai mult
Iubita mea e moartăȘi-n păr c-un trandafir,Încet, încet, o poartă,Un dric spre cimitir.Ea doarme albă, albăCa florile de crin,Purtând la gât sub salbăO cruce de rubin.Adânc mormânt îi sapăGropar, pentru sicriu,Ca doi în el să-ncapă:O moartă și un viu.
Plin de focul tinerețiiA pornit-o călătorul,În seninul dimineții,Să-și găsească-n largul viețiiViitorul!Inima-i era curată,Fața fragedă și plină,Și spre zarea depărtatăS-a-ndrumat cu ochi ce-noatăÎn lumină!Mama-i dase, ca o zână,Un buchet de flori de vară,Și cu florile în mânăS-a tot dus pe drumuri pânăCătre seară!De-ntâlnea în cale fetePalide sau zâmbitoare,Iubitoare sau șirete,Le prindea la toate-n pleteCâte-o floare.Îi spusese … Citește mai mult
Vă întoarceți de la câmp și de la munteCu flori albastre-n ochi și flori pe frunte,Și râdeți fericite și cântați,Cântați, cântați întruna și jucați.Iar eu ca și un cerșetor încremenit,De-a lungul drumului cel lung și prăfuit,Cu glas mâhnit, un cântec rugătorÎngân mereu, și-o floare vă implor.O floare e prinosul ce vă cer!Vă cer numai o … Citește mai mult
Sunt ochi adânci ca un păcatCe-ascund sub gene de-ntunericUn vis, în negrul lor misteric,De-a pururi alb și nepătat.Sunt ochi cu ape de smarald,Verzi, limpezi, reci ca valul mării,Și poate-n ei un suflet caldȘi-neacă tainele-ntristării.Sunt ochi de palidă virgină,Parcă măriți de suferinți,Ce-aruncă umbră peste minți,Din mângâioasa lor lumină.Sunt ochi în care amintireaIubirii ce i-a chinuitÎn globul … Citește mai mult
Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouăUn tremur vag de lună nouă,Iar nuferii, când raza-i bate,Par, în acea singurătateCe frica-ncepe s-o propage,Că-s niște mici arhipelage!Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei morți.E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor,O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departeAprinde-o stranie lucire în părul umbrelor … Citește mai mult
Sinaia, 1893.Voiesc să cânt!Pădure scumpă, leagăn sfânt,Tu, ce-ai scăldat în poezieApusa mea copilărie,Din nou redă-mi avânt!.Voiesc să cânt!Să fiu ce-am fost să uit ce sânt..Cântarea e re-ntinerire,E un ecou de fericire,E cerul pe pământ.Voiesc să cânt!Să uit că totul e cuvânt,Vis, nălucire trecătoare,Că viața este ca o floareCe crește pe-un mormânt.Voiesc să cânt!Voiesc să cânt!
Un fluviu calm aș vrea să fiu,Un fluviu calm cu ape line,Să ningă luna peste mineÎn clare nopți, argintu-i viu.Și tu, o insulă să fii,O insulă de roze paleSă zboare-adeseori petalePe linul undei aurii.O insulă de flori și șoapteMuiate-n aer de amurg…Și eu, în jurul tău să curg,Mângâietor ca și o noapte.
Un sărac privea la steleCum te uiți la un tezaurȘi zicea: Oh, ce de aurDoarme-n ele! Și, pe când murim de foame,Goi, nemernici și uitați,Voi zăceți cu ochiul numaiLa bogați. D-aia strig, pe frigul ăsta,Hai! Ciocniți-vă-ntre voi!Să mai plouă nițel aurȘi pe noi!
Iubirea mea nu-i zvon de șoapte,Nici mandolină pe sub geamuri,E vânt sălbatic, vânt de noapte,Ce smulge flori și frânge ramuri.De-ți place urletul furtuniiȘi balul mării-nfuriate,Cu frică pleacă-te spre iadulÎn care dorul meu se zbate.Dar dacă-n inima ta plinăNu-ncap simțirile eterne,Atunci înfundă-ți capu-n perneȘi-adormi în cânt de mandolină!