28
O, nimeni nu-i din inima-mi sărmană – să te smulgă,
și nici obrazu-ți fără de prihană – să mi-l smulgă.
Strâng genele pe ochi, ca nu cumva șuvoiul
de lacrimi care curg a ta icoană – să n-o smulgă.

29
De piatră-ți este inima, și pentru mine – nu ia foc.
O, nu-i mirare dacă pietrele haine – nu iau foc.
Voi arde pân-ce inima-ți se va aprinde,
căci singure, abia tăiatele tulpine – nu iau foc.

30
Îndrăgindu-te, simt inima cum mi se strânge.
Genele mi se tot bat și iar încep a plânge.
Inima îndrăgostitului e-un ciot abia tăiat:
la un capăt arde și din altu-i curge sânge.

31
O, fără Tine, inima-n tihnire – nu rămâne.
Și când Te văd, nici urmă de mâhnire – nu rămâne.
Din chinul inimii-mi de și-ar lua toți partea lor de chin,
vai, nimeni fără pătimire – n-ar rămâne.

32
Zulufii când pe-obraji tu ți-i resfiri,
amesteci hiacinți cu trandafiri.
Și când îi scuturi, vezi c-atârnă
de fiecare-o inimă-n zvâcniri.

Fără Tine, nicio floare să nu prindă viaţă!
Şi de-o prinde, nimeni să nu soarbă-a ei dulceaţă!
Fără Tine, de-ar începe inima-mi să râdă,
nimeni să nu vrea să-i şteargă sângerânda faţă!.

Mă tulbură-acel „da” spus întru legământ
Păcate-am făptuit cât frunzele în vânt.
Iar mâine, când heruvii le-or citi din Carte
ce-n mână am s-o ţin, pleca-voi fruntea la pământ.

Cum nicio casă nu-i a mea, – la cine să mă duc?
Cum n-am nimica în boccea, – la cine să mă duc?
Gonit de toţi, spre Tine-acum mă-ndrept.
De-o să m-alungi din poarta Ta, – la cine să mă duc?.

Fără-ndurare dacă mă sugrumi, – de cine Ţi-ar fi teamă?
Şi de m-alungi în loc să mă îndrumi, – de cine Ţi-ar fi teamă?
De-un boţ de inimă am parte şi de nimeni nu mă tem.
Ți-e inima cât cele două lumi. – De cine Ţi-ar fi teamă?.

Chiar dacă suntem beţi fără-ncetare, – Tu ne eşti credinţa!
Chiar dac-abia ne ţinem pe picioare, – Tu ne eşti credinţa!
Şi-oricine-am fi: creştini, păgâni ori musulmani,
Şi-n orice-am crede fiecare, – Tu ne eşti credinţa!

14.
Vai, cât chin a izvorât – din inima aceasta!
Zi și noapte-s zădărât – de inima aceasta,
Îndestul mi-am plâns durerea! Smulge-mi,
Doamne, inima! Mi s-a urât – de inima aceasta!.

15.
Viețuiesc pe-un sterp pământ – și zi și noapte..
Ochii-n lacrimi îmi tot sunt – și zi și noapte..
N-am nici friguri și nici chinuri nu mă-ncearcă.
Știu numai că mă frământ – și zi și noapte..

16.
Năpăstuită mi-este inima neîncetat,
căci inima plătește pentru-al ochilor păcat.
Dar dacă ochii n-ar vedea frumoase fețe,
cum ar ști inima frumosu-n cine s-a-ntrupat?.

17.
Cu inima și ochii sunt mereu într-o gâlceavă,
căci tot ce ochii văd se-adună-n inima hulpavă.
Dar am să-mi fac din bun oțel o spadă ascuțită,
ca ochii-mi să-i străpung. Să-și afle inima izbavă.

18.
Inima-mi zadarnic mi-o îndrum.
N-o ajută sfatu-mi nicidecum.
De-o azvârl în vânt – n-o duce vântul.
De-o arunc în foc – nu scoate fum.

20.
În lumea asta, fluture asemeni mie nu-i.
Şi nici vreun alt nebun asemeni să mai fie nu-i.
Vezi, şerpii şi furnicile îşi au sălaşul lor.
Pentr-un sărman ca mine, nici o coşmelie nu-i.

26.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.

21.
În cuget, doar grăuntele pierzării încolţeşte,
şi-n crângul meu doar floarea frământării încolţeşte.
Atâta mi-e de sterp pustiul inimii,
încât în el doar iarba disperării încolţeşte.

22.
Ca un pocal mi-e inima când plânge,
încât oftatul meu o poate frânge.
De plâng cu sânge nu-i mirare: sunt pomul
ce-şi are rădăcinile în sânge.

23.
Un singur chin dac-aş simţi, ce bine-ar fi!
Şi scurt dac-acel chin ar fi, ce bine-ar fi!
Să-mi stea la căpătâi un vraci sau vreo iubită
Şi numai unul de-ar veni, ce bine-ar fi!