Alexandru Vlahuţă – Versuri.pro

Sonet - M-Am Regăsit. Ce Dor Mi-Era de Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind – privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.
De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi știu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Și azi te iert, căci rana-i vindecată.
Iar visul tău – ca pânza Penelopei –
Se țese ziua, noaptea se destramă…
Noian de întuneric ne desparte!
Zadarnic zâmbitoare te apropii,
Și glasul tău tremurător mă cheamă –
Tot mai străină-mi ești, tot mai departe…

La Vatră Rece

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

I
Oblonitu-mi-a fereastra
Gerul, cu-a lui flori de gheață,
Și, în toată casa asta,
Eu sunt singura viață.
Dac-ar fi un foc în sobă,
Mi-ar părea că suntem doi,
Aș mai sta cu el de vorbă,
Mai uitând cele nevoi.
Ne-am pricepe-n noi plânsul,
Eu cenușă, el scântei,
Câte nu mi-ar spune dânsul
Din poveștile cu zmei!
Anevoie vremea trece
Când urâtul greu te-apasă.
Ce ursuză-i vatra rece!
Parc-aș sta c-un mort în casă.
II
Se aude-n horn nebunul
Viscol, aprig vâjâind,
Și din streașini, câte unul,
Cum cad țurțurii plesnind.
Sună-n crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase,
Și vârtejuri repezite
Bat în ușă mânioase.
Se arată-n neguri luna,
Albe stelele sclipind,
Și de ger s-aud întruna
În pod corzile trosnind.
Mi-ar prii, pe-o așa iarnă,
O-mpietrită amorțire
Îndelung să mi s-aștearnă
Peste cuget și simțire.
Să adorm, capul să-mi scutur
De povara cugetării…
Cât aș da să văd un flutur
Tăind para lumânării!

Ce Fericiți Am Fi Împreună!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; și ochii tăi
De mult așteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.
Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înșire
Din ochi câte ne spunem noi!..
Se sorb, adânci și însetate,
A noastre lacome priviri,
Același gând și dor ne-abate,
Aceleași tainice porniri.
Și-atâta ți-i de înțeleasă
Cerșirea ochilor mei triști,
Că te roșești, ca o mireasă,
Clipești, nervos buzele-ți miști..
Și dulce-mi cați o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veșnicei vieți.
O, ne-nțelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Și, totuși ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înțeles.
De rămânem singuri vrodată,
Stăm muți, cu ochii în pământ.
Tu parc-aștepți înfiorată,
Eu în deșert mintea-mi frământ..
De ce nu vrei?.. Mai lesne-ți vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Și-ntinde-mi mâna s-o sărut.
Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abați,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrățișați.
La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ți-o îngropi, ca un avar?..
Acum ți-i inima fierbinte,
Frumoasă ești, iubită ești..
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Și-n taină singură tânjești?..
Nu simți cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrântelor dorinți?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinți?..
Îndemnul tinereții tale
Ascultă-l – cât e de-nțelept!
Cu-atâta dor îți cat în cale!
E-atâta timp de când te-aștept!..
Ce fericiți am fi-mpreună!..
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii!..
O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieții mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării!..

Inter Arma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stă Poezia-n sfânta ei cetate,
Pe-un vârf de munte, stelelor vecină.
Porneau de-acolo cântece curate,
Un pic de cer, un tremur de lumină,
Pe sufletul întunecat de ură
Al bietei noastre lumi, de patimi plină.
Și cântecul zbura din gură-n gură,
Și omul se simțea mai bine cântându-l.
Deodată toți să murmure-ncepură:
„De ce nu se coboară și ea-n rândul
Mulțimii ce de veacuri o ascultă?
Prea șade-n slăvi, prea sus ne cheamă gândul.”
Răcni un critic: „Asta-i o insultă!”
Și-atunci Prostia zise Răutății:
„Tu arme ai, eu am oștire multă,
Ș-acea prieten-a singurătății
Va trebui să ni se-nchine nouă!”
Cu urlete, la porțile cetății
S-au năpustit puterile-amândouă.
Tac vechile cântări înfricoșate, –
Mulțimea cere-o poezie nouă.
Tu dormi, senino, -n veșnică-ți cetate!

Hristos A Înviat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

1. S-au spăimântat stăpânii lumii
La glasul sfântului Profet
Și-un dușman au văzut în Fiul
Dulgherului din Nazaret!
2. El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.
3. Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit:
Isus zâmbește tuturora-
Atotputernic și smerit!
4. El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.
5. Și tuturor, deopotrivă,
Împarte darul Lui ceresc-
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce-L batjocoresc.
6. Urască-L cei fără de lege…
Ce-I pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
7. Din toată lumea, asupriții,
În jurul Lui s-au grămădit,
Și-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:
8. „Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”….
9. Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus.
10. Au râs și Te-au scuipat în față
Din spini cunună Ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni deasupra-Ți s-au crezut….
11. Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiți,
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți….
12. S-au veselit necredincioșii
C-au pus Luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de pe Calvar.
13. Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
14. Voi toți, ce-ați plâns în întuneric,
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați… Hristos a înviat!

Vrăjit Tot Șesul Clocotește-n Soare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.
Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
și totuși o presimți, căci visătoare
Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică.
Clipești, și buzele, nesărutate,
îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
și inima neliniștită-ți bate.
în jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s așa de parfumate,
Ca-n clipa asta tu respiri iubire!

În Mănăstire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

I.
Încet răsunetul de clopot
Se risipește tremurând,
Și numai apele în ropot
S-aud din munte coborând.
Iar umbrele de brazi, lungite,
Spre vecina mânăstire curg –
Păduri și văi, pe nesimțite,
Se-neacă-n vânatul amurg.
Sub muta stelelor domnie,
Cu zgomot porțile se-nchid
Ce trece-așa ca o stafie
Încetișor pe lângă zid?..
De după dealuri depărtate,
De-asupra codrilor pustii,
Se-nalță luna și străbate
În adormitele chilii.
Puterea nopții se așază
Ca un zăbranic pe pământ –
Un singur suflet stă de pază
În tot acest repaos sfânt..
Măicuța, nopțile de vară,
Sunt înfiorător de dulci..
Încremeniși privind afară, –
Pe cine-aștepți de nu te culci?
Tu ești fecioara înțeleaptă,
Ce candelă și-a pregătit,
Și straja neclintit’ așteaptă
Sosirea mirelui iubit..
Dar ochii, ca nealtădată,
Îți ard, bolnav strălucitori,
De patimi surde ce te-mbată,
De-nchipuiri ce-ți dau fiori.
Dorinți necunoscute încă,
Și ne-nțelese te cuprind,
Când în muțenia adâncă
Zărești o umbră-ncet viind.

II.
Zadarnic ți-ar mai bate-n minte
Evlavioasele povețe,
Căci mai presus de cele sfinte
Stă legea vecinicei vieți. –
De zbucium și de voluptate,
Târziu, ca un copil trudit,
Așa, cu mâinile-ncleștate
De gâtul lui, ai adormit.
Răsună toaca de utrină,
Chiliile s-au redeschis,
Tu, speriată de lumină,
Te scoli, uimită ca de-un vis.
Privești în juru-ți, și te-ntuneci
Sub negrul gândurilor stol.
Ca de pe-un mal înalt aluneci
Și parcă te scufunzi în gol.
Căci simți că-n aste ziduri sfinte,
Ce ca pe-o floare te-au păstrat,
Viața ta de-aci-nainte
E o minciună, și-un păcat –
Și când gândești la ce rușine,
Și-n ce noroi te-ai coborât, –
Ți-ai rupe rasa de pe tine,
Ți-ai smulge crucea de la gât..
Dar patima iubirii crește,
Te ia, ca vălul unei mari,
Și focul inimii topește
Tăria crudelor mustrări.
Te-ndupleci singur’ a-nțelege,
Că durerosul tău amor
Nu-i un păcat – ci e o lege
Poruncitoare tuturor, –
Și dacă-n a vieții cale,
Un suflet tânăr s-a oprit
Sub raza frumuseții tale,
Tremurător și fericit,.
La ce pustii să-ți treacă anii
Și inima să-ți îngrădești
În pacea sfintelor citanii
Și-a pravilei bisericești!..

Vuind S-Azvârl Șuvoaiele Devale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vuind ș-azvârl șuvoaiele devale
Pe deal stă zarea de brânduși albită.
În aer e-o căldură liniștită,
Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale.
Sar apele din matca prididită;
Un cocostârc, pe mal, pășește-agale,
Dând spaima-n broaștele ce-i fug din cale.
Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită.
Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă;
Doinind, s-aude trișcă de la târlă.
Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare.
Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață,
Se umple de lumină și viață,
Iar inima-mi se-ntunecă și moare.

Sonet - A Revenit Frumoasa Primăvară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

A revenit frumoasa primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorințe copilărești, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară…
Iubire e în razele de soare,
Și farmec în a codrului fanfară,
Și visuri dulci în liniștea de seară:
În cer și pe pământ e sărbătoare.
Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumusețea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!
Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.

Melancolie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Întristătoare povești, nespus de iubite-ntr-o vreme,
Nu mai cercați a-mi vorbi de zânele voastre cu steme.
Mândre palate, viteji, și cai ce mănâncă jăratic,
Stinsu-s-au toate de veci! Copilul de-atunci, nebunatic,
Nici nu mai cred c-am fost eu, atât mi se par de străine
Sfintele mele-amintiri, și-n lumile voastre senine,
Glasuri atâta de dulci zadarnic mai vin să mă cheme,
Întristătoare povești, nespus de iubite-ntr-o vreme.
Bietele gânduri și-au ars aripele-n para durerii;
Grele îmi par, ca de plumb, în vâlva atâtor mizerii.
Un întuneric adânc, și-un frig ca de moarte m-apucă:
Caldă lumină, te-ai stins, — pierdutu-te-am, sfântă nălucă,
Ce-atât de mult te-adoram, încât m-așteptam câteodată
Ca din povești să te rupi, și-n brațe să-mi cazi întrupată.
Ce fericiți am fi fost! Azi toate rămas-au puzderii, —
Bietele gânduri și-au ars aripele-n para durerii!.
Silă de ziua de azi, și teamă de ziua de mâne,
Asta e tot ce mai simt. — Dulci visuri ce furați stăpâne
Inimii mele — fugiți, lăsați-o de-a pururi pustie.
Ce să mai cate-n deșert la vremuri ce n-or să mai vie!
Cadă uitarea de veci și-acoperă basmele-mi sfinte.
Pleacă-te, suflet zdrobit, durerilor de-aci-nainte:
Bunele visuri s-au dus, și-atâta e tot ce-mi rămâne!
Silă de ziua de azi, și teamă de ziua de mâne!