Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.
Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
și totuși o presimți, căci visătoare
Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică.
Clipești, și buzele, nesărutate,
îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
și inima neliniștită-ți bate.
în jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s așa de parfumate,
Ca-n clipa asta tu respiri iubire!
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de primăvară, plină de viață și culoare, unde natura însăși pare să celebreze iubirea. Vorbitorul observă o persoană dragă, copleșită de emoția și frumusețea momentului, sugerând o trezire a sentimentelor.