Versuri corectate și adnotate
Să renasc nu se mai poate,Searbăd, trist, mă uit la toate,Și în traiul meu pustiu, într-a gândului oroare.E dezgustul în picioare,Numai el mai este viu. Corpul meu ce se apleacăPe al vieții râu ce seacă.E catârul cel trăsnitMorții crude-n a mea preajmă,Când s-arată ca o iazmă,Nu-i zic „fugi”, nici „bun sosit”.
Uimit când stau cu ochii țintă,Și-un vis fantastic urmăresc,Se schimbă lumea ca prin farmecS-o văd așa cum o doresc!Ce zile de aur, ce luminăÎn al concepției secret!Visează, suflete, înainte —Cât vei visa voi fi poet.Iubirea peste tot se-ntinde,Frăția predomnește-n tot,Ciupercile înveninateLa soare capu nu-l mai scot.Oricare suflet e grădinaȘi-orice grădină e buchetAh! bate, inimă, înainte,Cât … Citește mai mult
Rondelul rozelor ce mor.E vremea rozelor ce mor,Mor în grădini, și mor și-n mine –S-au fost atât de viață pline,Și azi se sting așa ușor.În tot, se simte un fior,O jale e în oricine.E vremea rozelor ce mor –Mor în grădini, și mor și-n mine.Pe sub amurgu-ntristător,Curg vălmăsaguri de suspine,Și-n marea noapte care vine,Duioase-și pleacă … Citește mai mult
Dacă-aș fi trăsnet v-aș trăsni,V-aș îneca dacă-aș fi apă,Și v-aș săpa mormântu-adâncDac-aș fi sapă.Dacă-aș fi ștreang v-aș spânzura,Dacă-aș fi spadă v-aș străpunge,V-aș urmări dac-aș fi glonț,Și v-aș ajunge.Dar eu, deși rămân ce sunt,O voce-adâncă îmi murmurăCă sunt mai mult decât orice,Căci eu, sunt ură.
Atâtea chinuri mă tot apasă,Curând ca floarea voi veşteji!Și spun la oameni, dar ce le pasăDac-a mea viață se va sfârși?Nici consolare nu am în lume,Chiar râd mulțimi de cântul meu.Stinge-te, viață, stinge-te, nume!Suflete, zboară la Dumnezeu!Crezui odată c-a mea durereEa se va stinge, dar eu mă sting!Căci nu am voie, și n-am putereMoartea ce … Citește mai mult
O, suflet, sparge-odată îngusta-ți închisoareȘi scutură-te odată de lutul pământesc,Ce-ți pasă dacă-n valea de vecinică plânsoareMai sunt și mai trăiesc?Ce-ți pasă dacă sufăr lovit de-o crudă soartă?Ce-ți pasă de injurii la cari sunt supus?Ce-ți pasă că pe-o frunză răstriștea de mă poartă?Tu ești și rămâi sus!
Arabul căzuse în aspră robie,Mușchioasele-i brațe legate erau.El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție,Nici larga pustieCe-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate,Și sclav ca să fie va fi destinat,Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate,De-un dor ce abateVa fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă,Ce-n fugă se-ntrece cu … Citește mai mult
Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoareȘi stelele de aur din cerul luminos,Și tainica natură în falnica-i splendoare,Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos,Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare,Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare,Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri,Pe când, pe rând, veniră cu dulci … Citește mai mult
Creștea un stuf de albaspinăCe înflorea voios la soare,Umbrind o cruce în ruinăPe valea Grecii răpitoare!În drum, trăsura ni s-oprise,S-apropiindu-ne de cruce,Din florile ce-mbobociseȘi ce aveau să se usuce,Rupsei o ramură-nflorită,Și cugetai, că chiar în groapă,Speranța de-om nedespărțităCu omu-odată nu se-ngroapă,Că de-nsoțește albaspinăPe om, și-n moarte cu constanță,Emblema ei de farmec plinăNu strigă celor vii: … Citește mai mult
Ați fost oare vreodată la Curtea cu jurați?Acolo sunt victime și sunt și vinovați.Acolo poate oricine să meargă ca să-nvețe,Că viața e un taler ce are două fețe:Pe-o față este Raiul și pe-alta Iadul. – RăiE dulcea bogăție cu vecinicul ei măi,Cu pături, cu poloage, cu jeturi de mătase,Cu serbede ființe în șiruri lungi de … Citește mai mult