Prietenii.
Vino, vinurile-n valuri
Bat în plajă, milioane!
De pe culmi de munți și dealuri,
Curge Bitter-ul, bulboane!
Haideți, înțelepți hagii,
Spre-Absintul cu verzi coloane!..
EU – Peisajul nu mă-nbie.
Ce-i, prieteni, o beție?.
Eu prefer să putrezesc
Într-un smârc, m-oi pierde
Printre lemne ce plutesc
Sub clăbucul verde.
Sensul versurilor
Piesa explorează o deziluzie față de prietenie și plăcerile lumești, preferând o retragere contemplativă în natură, chiar dacă aceasta înseamnă o formă de decădere. Vorbitorul se simte deconectat de euforia colectivă și alege o izolare introspectivă.