Un hidrolat de lacrimi spală
Bolți verzi în crug :
Sub pom de carne jună-n bale,
Voi, cauciuc.
Albit de luni particulare,
Cum sfera-i,
Băteți genunchiere tare,
O, voi momâi!.
Noi ne iubeam în vremea asta,
Momâie bleu!
Mâncam răscoapte ouă, basta!
Mohor, oho!.
M-ai uns poet tu, într-o seară,
Momâie blondă, da :
Ca să te biciui, tu coboară
În poala mea ;.
Scurt ți-am vomit briliantina,
Momâie neagră, da!
Mi-ai reteza tu mondolina
Cu fruntea ta.
Uscată-mi spută, ptiu! momâie
Cu păr roșcat,
Tranșeea țîțelor, ca rîie
Ți-a infectat!.
În ură voi, mici amoroase,
Mă coborîți!
Placați cu cîrpe dureroase
Sînii urîți!.
Călcați-mi vechile terine
De sentiment;
– Hop, deci, voi fiți-mi balerine
Pentr-un moment!
Vi se scrintesc, ah omoplații,
Amoruri, voi!
O șchioapă stea-ntre șolduri, dați-i
Turu-napoi!.
Cuvinte pentru-aceste spate
Am potrivit!
Aș vrea să vă zdrobesc pe spate
Că v-am iubit!.
Morman de stele-anost ratate,
Ne stați în văz!
– În Domnul veți plesni, -ncărcate
De-abjectul păs!.
Sub lunile particulare
Cum sfera-i,
Băteți genunchiere tare,
O, voi momâi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezgust și ură față de niște foste iubiri, folosind un limbaj metaforic și imagini puternice. Vorbitorul se simte trădat și deziluzionat, dorind să se răzbune pe cele care l-au rănit.