E un dulap cu trupul cioplit dintr-un stejar
Ce-a prins a bătrâneţii blajină-nfăţişare.
Cum stă deschis, îşi toarnă în umbră – ca-n pahar
Un vin străvechi, – miresme ciudat de-ameţitoare.
În maldărul de boarfe se află tot ce vrei:
Îngălbenite rufe, cu iz de levănţică,
Dantele vechi, şi cârpe de prunci sau de femei,
Basmale cu balauri, purtate de-o bunică.
Găseşti medalione, şuviţe lungi de păr, –
Cărunt sau blond, – portrete, uscate flori de măr,
Al căror iz se-mbină cu mirosul de poame.
Dulap străvechi, în tine ascunzi atâtea drame!
Şi-ai vrea să-ţi spui povestea, urechea să ne-o saturi,
Când îţi deschizi, c-un trosnet, enormele canaturi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un dulap vechi ca pe un depozitar al amintirilor și dramelor trecutului. Dulapul devine un simbol al istoriei personale și al trecerii timpului, păstrând fragmente din viețile celor care l-au folosit.