Ce anotimpuri, ce castele
Ce mândrulițe zac în ele!
Ce anotimpuri, ce castele!
Și ce student cu studii grele
Mai dă examen la belele!
Trăiască Ea, beleaua mea,
Mai faină decât orice stea!
Să n-o doresc, zău că nu pot-
Căci pentru mine: Ea e tot!
O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-
Și pentru Ea, eu sunt bărbat.
Ce? Nu-nțelegi fără cuvinte?
Privește, deci, și ia aminte:
Ce anotimpuri, ce castele!
Nefericirea, uite-o, cheamă!
Hai, spune-i și tu: ma-mă!
De-acasă, vai, eu n-oi pleca
Decât cu moartea-alăturea!
Ce anotimpuri, ce castele!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de iubire profundă și devotament absolut, juxtapuse cu idei de moarte și melancolie. Vorbitorul își exprimă afecțiunea intensă pentru o persoană, considerând-o esența vieții sale, dar anticipează și o despărțire inevitabilă.