Viață!
Cine?
Cine?
Te-a iubit, te-a blestemat mai mult,
Mai cald, mai ne-mpăcat ca mine?!
Viață!
Întunericul-ți mă biruie, mă putrezește și mă-ngheață
Soarele-ți mă coace
Și mă crește și mă arde
Renasc cu fiecare albă dimineață,
Cu fiecare vis de luptă, de izbândă, de mai bine
Ca niște fermecate coarde
Vibrează toate fibrele din mine!
Mă-aprind.
Și ard,
Mă-mbuib
Și scad și pier,
Cu orice fior adânc de deznădejde ori de bucurie,
Pentru tot ce tu mi-ai dat — și mi-ai furat și pângărit apoi
Cu toată ura și iubirea mea:
Viață – slavă ție!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o relație complexă și pasională cu viața, marcată de iubire, ură, bucurie și disperare. Vorbitorul se simte copleșit de intensitatea experiențelor sale, dar renaște constant, găsind putere în luptă și speranță.