Corabia se frământă și se răsucește
În luptă cu valurile ce-o izbesc tălhărește
Și apele cresc ca din hău năzdrăvane,
Capitane! Capitane! Capitane!
Învinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
Parcă de-a pururi, corabia verde
Năprasnic mușcată de uragane,
Capitane! Capitane! Capitane!
Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
S-aud prin văzduh ca o goarnă,
Peste-ale mării nesfârșite noiane,
Poruncile tale de proroc, capitane!
Și iată, deodată se-nalță semeață,
Iarăși, Crăiasă peste timp, peste ceață,
Peste-ale apelor titanice toane,
Corabia ta verde, o, capitane!
Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
Tot mai aproape și mai aproape,
Dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
Capitane! Capitane! Capitane!
Gata cu toții să murim în picioare,
Pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
Spargem talazuri, înfrângem bulboane,
Cu gândul la tine, o, capitane!
Lupta e cântecul și biblia noastră,
Holde vor crește de samulastră
Din cremenea oarbă, din pietroase mormane
Și din sângele nostru, o, capitane!
Moartea însăși de-ar sălta pe punte,
S-ar găsi fulger și cine s-o-nfrunte,
Printre mii și mii de uragane,
Capitane! Capitane! Capitane!
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă eroică a unui echipaj de corabie împotriva unei furtuni devastatoare. În ciuda greutăților și a pericolului iminent, echipajul rămâne neclintit, inspirat de figura căpitanului și de credința într-un viitor mai bun, chiar și în fața morții.