Astăzi am visat cum că o carte de fum îmi răsfoia somnul,
un hamac de priviri și de păsări îmi purta fantoma prin pădurea
cu copacii de fildeș – pe care-o traversam fulg după fulg.
Da, mă povestea păunul din basme cu coada presărată cu zero –
fastuos precum un indescriptibil amurg, orb nul de eternă
reîntoarcere, blestemat – condamnat la nemurire de umbră.
Eram singur în cetatea de cuburi parcurse de vene – la
fereastră cu ochii, puzzle de sidef în pădurea de singur –
unde prea puțini copaci mai acceptau să-și relateze
metamorfozele. Călăream lontanul – și chipul albăstrit de
labirintul cu firele lui rare. Mă aștepta balaurul dincolo de
gardul înalt și alb, balaurul zorilor spre care zoream pe-o
coadă de mătură perfid înflorită. Eram o carte de fum – un
păun fastuos cu coada bătută în nestemate de zero, un
aionion măiestru cu tot atîtea aripi, un condamnat la
nemurire – în fond, o umbră.
Sensul versurilor
Piesa explorează un vis complex, plin de simboluri și metafore, despre singurătate, transformare și condamnarea la nemurire. Naratorul se află într-o lume onirică, traversând peisaje fantastice și întâlnind creaturi mitice, sugerând o căutare interioară și o reflecție asupra condiției umane.