Am umblat pe multe drumuri
și-am deschis multe cărări,
mi-am tras barca-n zeci de porturi
și-am vâslit pe zeci de mări.
Și-n tot locu-am văzut oameni
pribegind cu ochii goi,
îngâmfați și melancolici,
bântuiți ca de strigoi.
Și-am văzut pedanți cu fracuri,
ce gândesc în sinea lor
că știu tot, fiindcă nu gustă
din vinul tavernelor.
Lume rea, lume meschină,
unde-ajung, locul l-împut…
Pretutindeni văzui oameni
ce la joc s-au întrecut,
dar și treaba le-a fost treabă,
de muncă nu s-au ascuns.
Când ajung în alte locuri,
nu-ntreabă unde-au ajuns.
Când colindă, merg călare
pe spinare de măgar.
Mereuț se duc, n-au grabă-n
nicio zi din calendar.
Când au vin, cu drag beau vinul,
iar când nu, doar apă beau.
Oameni buni, care-și fac traiul
cum îi îndeamnă Dumnezeu.
Și-ntr-o zi ca alte-o mie
merg de se culcă sub glie.
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria prin viață și întâlnirea cu diverse tipuri de oameni, de la cei îngâmfați la cei simpli și muncitori. Subliniază efemeritatea vieții și acceptarea destinului.