De la început de lume,
Strania, miraculoasa,
Iscusinţă o păstrezi,
Pe vecie fără glumă,
Jurămintele le crezi,
Între rugă şi-aşteptare,
Eşti deprinsă să trăieşti,
Şi rămâi mereu frumoasă,
Ca crăiasa din poveşti,
Primăvară dată-n floare,
Taină de nedescifrat,
Tandră, gingaşă, curată,
Unică, de neuitat.
Tu rămâi neobservată,
Pentru cel ce îl iubeşti,
Nouă şi înaripată,
Vii din visele cereşti,
Dispărând tu te apropii,
Şi plecată, -tu rămâi,
Tu din rădăcini mă zgudui,
Ca fiorul cel dintâi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie idealizată, văzută ca o ființă misterioasă și frumoasă, legată de natură și de vise. Ea este admirată de la distanță, rămânând neobservată de cel care o iubește, dar având un impact profund asupra lui.