Anne Sexton – Trecerea Atlanticului

Vărsăm din sezon în vânt de stridii,
peste o duritate teribilă.
Unde a trecut Dickens cu mal de mer
în douăzeci de săptămâni sau douăzeci de zile
Trecem spre el la cinci ani.
Îmbrăcat în haine –
nu ca Caesar, ci ca ficatul cu slănină –
Mă odihnesc pe pupa
arzând gura cu o cenușă de vânt-fierbinte,
vizionarea navei mele
bypass swells
la fel de ușor ca o bătrână care citește o palmă.
Cred; când privesc spre nord, un câmp de mușchi
se lasă să moară.
Nava este la 27 de ore.
Am intrat în ea.
Ar putea fi o balenă,
dormind 2000 și compania navei,
ultimele 40 de martini
și încăperile de oțel în care se petrece noaptea pentru totdeauna.
Fiind înăuntrul lor este, cred,
modul în care s-ar putea săpa într-o planetă
și uitați cuvântul lumină.
Am mers în oraș,
kilometri de alei alea cu covoare.
Înăuntru am fost zece fete care vorbesc franceză.
Ei se zăresc peste tot ca niște foi de pat.
Oh, Atlanticul meu de pe țărmurile crăpate,
acele porți viciate de Rockport și Boothbay,
acel port miroase ca niște păsări de animale!
Old Queen copilărească, unde ai plecat,
te bayer la wharfs și case victoriene?.
Am citit fiecare pagină a călătoriei mamei mele.
Am citit fiecare pagină a călătoriei mamei ei.
Am învățat cuvintele lor în timp ce l-au învățat pe Dickens.
Am înghițit aceste cuvinte ca gloanțe.
Dar am uitat ultima teroare de oaspeți.
Spre deosebire de ei, nu pot să arunc în cabină
ca la naștere.
Acum mă lasă întotdeauna în Occident
este trezirea,
un voal de mireasă zdrențuit, inexplicabil,
seducătoare, întorcându-se mereu pe scări,
niciodată reținut, niciodată suficient.
Nava merge mai departe
ca și cum nu s-ar întâmpla nimic altceva.
Generație după generație,
Mă duc la drum.
Ea va rula spre est, nodul prin nod, peste un flux sanguin vechi,
stripping it clear,
în fiecare oră o rupe, bate, bate,
forțându-se prin intermediul unei fecioare.
Oh, e atât de repede!
Această stradă moartă nu se oprește niciodată!