Ne naștem cu noroc
adică cu aur în gura noastră.
Ca și nouă și netedă ca un strugure,
la fel de pur ca un iaz în Alaska,
la fel de bun ca tulpina unui fasole verde-
ne-am născut și asta ar trebui să fie suficient,
ar trebui să putem continua asta
dar trebuie să înveți despre rău,
află ce este subuman,
aflați cum sângele apare ca un țipăt,
trebuie să vezi noaptea
înainte de a putea realiza ziua,
trebuie să ascultați greu animalul din interiorul,
trebuie să mergem ca un somnambul
pe marginea unui acoperiș,
trebuie să aruncați o parte din corpul ei
în gura diavolului.
Chestii ciudate, ai spune.
Dar aș spune
trebuie să mori puțin,
aveți o carte de potrivire a merge în mână,
consultați cel mai bun prieten care copiază examenul,
vizitați o rezervare indiană și vedeți
pene de plastic,
visul mort.
Trebuie să fim prizonieri o singură dată să audă
blocarea se învârte în intestin.
După toate astea
unul este liber să înțeleagă copacii, pietrele,
cerul, păsările care au sens din aer.
Dar chiar și într-o cabină telefonică
răul poate ieși din receptor
și trebuie să-l acoperim cu o saltea,
și apoi rupe-o de la rădăcinile sale
și o îngropați,
îngroapă-l.
Sensul versurilor
Piesa explorează necesitatea de a experimenta răul și aspectele întunecate ale vieții pentru a aprecia binele și a atinge o înțelegere profundă a lumii. Sugerează că inocența inițială nu este suficientă și că trebuie să ne confruntăm cu aspectele sumbre pentru a ne transforma și a ne elibera.