Până în seara asta erau specialități separate,
diferite povești, cele mai bune dintre cele mai rele.
Mergând cu cabina caldă acasă, îmi amintesc de Betsy
râsete; a râs ca tine, Rose, la prima
poveste. Într-o zi, i-am promis că voi fi cineva
mergând undeva și am trasat-o în humdrum
școală pentru fete potrivite. Avionul următor avionul
m-a bătut ca un cal, elevatoarele mele s-au întors
și frica mi-a suflat gâtul, ultimul profan
gabaritul unui stomac care se ridică. Și apoi s-a întors
să aterizeze, la fel de neașteptat ca orice marinar marin,
sincer optsprezece ani; prima mea poveste, eșecul meu amuzant.
Poate Rose, există întotdeauna o altă poveste,
mai bine nesigur, sumbru sau plat sau prădător.
La o jumătate de mile în josul luminilor orașelor interioare
întoarce-și ochii spre mine. Și îmi amintesc de Betsy
poveste, noaptea de aprilie a accidentului aerian civil
și numele ei brusc scris greșit în ziarul de seară,
interiorul șocului și hârtia dispărută în coșul de gunoi
acum zece ani. A folosit biletul de întoarcere pe care i l-am dat.
Aceasta a fost uciderea nepoliticoasă a ei; două avioane crăpau
la mijlocul aerului peste Washington, ca niște păsări oarbe.
Și ridicarea după aceea, urmărirea mortiștilor
trupuri din Potomac și împărțindu-le ca niște scânduri
a face un picior sau o față. Nu există decât miniatura ei
fotografia lăsată, prea mult timp acum, de teamă să-mi amintesc.
Specială în seara asta pentru că am făcut-o într-o poveste
că am crescut pentru a ști și a savura.
Un motiv de îngrijorare,
Rose, când rezolvi o moarte veche ca asta,
și depășind impactul, pentru a găsi că v-ați prefacut.
Facem bancă peste Boston. Sunt în siguranță. Mi-am pus pălăria.
Sunt aproape cineva care merge acasă. Povestea s-a încheiat.
Sensul versurilor
Naratorul își amintește de o persoană pe nume Betsy, care a murit într-un accident aviatic folosind un bilet pe care naratorul i-l dăduse. El se simte vinovat și bântuit de amintirea ei, transformând tragedia într-o poveste personală.