O, viață fără zi de mâine!
Văd că mă lași în orice rând,
Cu dragoste aud trecând,
Stea ce-mi răsare și rămâne.
Neobservat o fi să zbori,
Necunoscut în întâlniri,
Dar noapte-i iar și-ai să te miri
Că umeri-ți sărut, ușori.
Eu ție dragă nu ți-am fost,
Tu m-ai furat. Clipa durase
Și ca pe-un inculpat mă trase
Iubirea răului anost.
Ca frate-mi ești, cum taci, mâhnit,
Da-n ochi de-o fi să ne-ntâlnim
Cu cerurile-o să mă-nchin,
În foc topi-se-va granit.
O, gândeai, eu la fel sunt,
Că mă poți uita
Și c-o să mă arunc, implorând și plângând,
Sub copite de cai, undeva.
Sau în târg să mă rog din nou
De-un colet încrustat cu o salbă,
Să-ți trimit, îngrozit, un cadou −
Călduroasa mea rochie aibă.
Blestemat fii.
Nici glas, nici priviri mai cuminți
N-o să-ți dărui, cerșindu-ți noroc,
Dar îți jur c-o grădină de sfinți,
C-o icoană miraculoasă mă rog
Și cu nopțile noastre fierbinți −
Eu la tine nicicând nu mă-ntorc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă și respingerea față de o iubire pierdută. Naratorul descrie durerea trădării și hotărârea de a nu se mai întoarce niciodată la persoana iubită, în ciuda amintirilor intense.