Tot mereu lucrând, în vis ţi-nstaur
Chipu-ascuns în faldul pânzelor de har:
Pururea tomnateci teii-n aur
Şi-albăstrimea apei azi iscate chiar.
De-aţipesc, închipuie-ţi, un plaur
Gându-mi duce spre-al edenului tău scuar,
Unde orice umbră-mi pare-un faur
Şi buimacă-ţi dibui urmele de jar.
Mi-o fi dat, sub bolta-n cer schimbată
O! de mâna ta, să ajung vreodată
Şi să-mi sting neghiobul jar cândva?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a naratorului de a se reuni cu persoana iubită, idealizată ca un pictor creator de frumusețe și armonie. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și visare, sugerând o lume ideală unde iubirea și arta se întâlnesc.