Și cu făclia-n mână
Pe scări nu m-au primit.
Doar raza cea bătrână
A lunii m-a-nsoțit.
Sub lampa verde-n casă,
C-un zâmbet stins mi-a spus:
„Ciudat, Cenușăreasă,
Ți-e glasul, de nespus…”.
Un greier, pentru sine,
Cânta-ntr-un colț uitat.
Ah! Cineva, știu cine,
Pantoful mi-a furat.
Și trei garoafe-odată
Mi-a dat în schimb, tăcând….
Dovezi că-s vinovată,
Au unde să v-ascund?.
Căci peste-o oră, poate,
Presimt, cu suflet greu,
El va-ncerca pe toate
Pantoful alb al meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de respingere și singurătate, folosind simboluri precum făclia, raza de lună și Cenușăreasa. Vorbește despre o căutare sau o așteptare dezamăgită, sugerând o pierdere (pantoful furat) și o vinovăție nedefinită.