Oare de ce se plimbă-n mintea mea
Mereu acele pânze alduite? –
Coroana teilor, de aur grea,
Azurul apei proaspăt zămislite.
De-un somn de-o clipă, mințile-mi răpite,
Și iarăși văd aievea, făr-a vrea,
Grădina-n care tot pe bâjbâite
Și-n nesimțire caut urma ta.
Au voi intra sub bolta preschimbată
De mâna-aceea-n paradis, vreodată,
Să-mi răcoresc dezgustătorul jar?.
Acolo, blândă-aș ști să fiu la rându-mi,
Și pleoapele încinse închizându-mi,
Mi-aș regăsi al lacrimilor dar.
1924
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare nostalgică a unei persoane dragi într-un cadru natural idealizat. Vorbitorul își dorește să regăsească pacea și puritatea emoțională, simbolizate prin lacrimi.