(Și umbrele din Țarskoe Selo, de strajă…).
Vai mie! Ei te-au ars….
Mai grea ca orișicare despărțire!..
Aici a fost fântâna, colo tei,
Și mai departe, parcul cu alei;
Mireasma de gunoi și de țărână,
Și zorii-arzând cu flacără păgână,
Și cel dintâi sărut….
1957
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice legate de un loc drag, probabil Țarskoe Selo, și o pierdere dureroasă. Tonul este melancolic, amintind de un trecut frumos, dar irecuperabil.