Mătănii, lung șir la gât,
Manșonul mâinile-ascunzându-mi,
Și ochii, după plâns atât,
Secați de lacrimi și de gânduri.
Mai alb, obrajii răsărind
Prin stofa moale, viorie,
Șuvițe drepte se desprind,
Deasupra pleoapei să-ntârzie.
Nesemănând de loc a zbor,
E mersu-acesta frânt, agale,
De parcă-o plută sub picior
Ar fi, și nu pătrate dale.
Suflarea-și taie drum cu greu
Spre buzele acum pălite,
Și tremură pe sânul meu
Floarea-ntâlnirii ne-mplinite.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de tristețe și dezamăgire, posibil cauzată de o iubire neîmplinită. Persoana este copleșită de durere, iar starea ei fizică și emoțională reflectă această suferință.