Închipuirea mă ascultă
Când ochii vreau a-ți desena.
În izolarea mea cea multă,
Îmi amintesc de dumneata.
Captiv în brațe fără seamăn,
Pe malul Nevei stâng, supus,
Contemporan al meu de seamă,
S-a întâmplat precum ai spus.
Mi-ai poruncit: și-acum, ajunge!
Iubirea strânge-ți-o de gât!
M-am dus să nu mă poți ajunge,
Dar sângelui îi e urât.
Și cine versuri îți va scrie
În locul meu, dac-o să mor,
Trezind c-un semn, din amuție,
Cuvinte ce să cânte vor?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și melancolie după o iubire pierdută. Naratorul se simte captiv în amintiri și se întreabă cine îi va mai scrie versuri dacă el nu va mai fi.
