Eu în răsărit de soare
De iubire cânt,
În genunchi stropind o floare,
Jalnic mă frământ.
O arunc, rupând-o-n grabă,
Să mă ierte, da.
Văd, desculță o fetiță
Plânge peste ea.
Strașnic mi-i, cum o așează,
Glasul să-i cunosc,
Tot mai cald mă săgetează
Moartă, cu miros.
Va fi piatră-n loc de pâine,
Mie preț de rău.
Peste mine bolți păgâne,
Iar cu mine glasul tău.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru o acțiune impulsivă care a distrus ceva frumos, simbolizat de floare. Gestul este urmat de remușcări și de imaginea unei fetițe care plânge, accentuând sentimentul de vinovăție și pierdere.