Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul.
Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul.
Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă.
Patroana, ca un Buddha, tronează sus, la casă,
Umplând cu cifre golul fatalului registru.
Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru,
Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr.
Bănuitor scrutează al șirurilor număr
Și vede că în vreme ce-și mișcă-a lui pendulă,
Treptat și capitalul sporește cu o nulă.
Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată
De sticle-n care doarme, hermetic astupată,
Facticea veselie așa de scump plătită.
Sub orice etichetă pândește o ispită.
De fum pălite-atârnă afișele din cuie,
De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie,
Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute
La infinit macabrul acestei scene mute.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-un bar pustiu, plină de melancolie și singurătate. Personajele sunt prinse în rutină și goliciune, iar atmosfera generală este una de decădere și reflecție asupra trecerii timpului și a iluziilor.