Lui Horia Zilieru.
Mi-e sete de-un prieten în ceasu-acesta lung,
Să-l simt tăcând alături ca o vioară plină,
Să-i spun cum urc spre steaua pe care n-o ajung,
Cu tălpile-nțepate de lumină.
Pe câte zări stăpână este privirea mea!
Și totuși câte ceruri străine mi-au rămas.
Când aș putea prin vise să zbor pe-un colț de stea,
De ce mă rod neliniști la fiecare pas?.
Ca-ntr-o columnă suplă săpată în oglinzi,
În mine se reflectă tot ce-i frumos în voi.
Dar ce-nțelegi din toate și-n cântec ce desprinzi
Ca să rămână sensul întineririi noi?.
În fiecare seară lauta veche-mi sparg
Și muzici mult visate se sting cu vaier lung.
Ce vânturi reci pândi-m-or când plec din nou în larg
Spre steaua mea înaltă pe care n-o ajung?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de prietenie și împărtășire, dar și o căutare continuă a unui ideal, a unei "stele" greu de atins. Versurile reflectă o stare de melancolie și introspecție, analizând sensul vieții și al frumuseții.