Frunzuliță flori mărunte,
Sunt olteancă de la munte
Din munții cu dealu lui
Plaiul Mehedințiului
Unde liliacu-nfloare
Primăvara când răcoare
Și trec munte-n cele zori
Prin poienile cu flori.
Multe-au văzut ochii mei
Am făcut roată cu ei
Dar răsăritul de soare
Din munții de la Ponoare
Nicăieri nu l-ai zări
Pământul de-aș ocoli
Nici murmurul de izvoare
Și nici apusul de soare.
Dorul meu de munții mei
De mioare și de miei
Și de casa mititică
Așezată după stâncă
Zburdam pe dealuri în zori
Făceam cunună din flori
Cu neicuța mă-ntâlneam
Fericită mai eram
Oare de ce le-am jucat
Când eram la mine-n sat
Toate-n suflet le-adunai
Și-n cântece le cântai.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru locurile natale din zona montană a Olteniei, amintindu-și cu nostalgie de frumusețea naturii, de copilărie și de viața simplă de la sat. Este o celebrare a identității și a legăturii cu pământul natal.