Ponoare, Ponoare,
Plai scăldat în soare,
Cu izvoare reci,
Cu văi și poteci,
Cu păduri umbroase,
Cu văi răcoroase.
Iarna vântul bate
Eu nu pot străbate
Că-i zăpada mare
Nu-i nicio cărare
Și tot viscolește,
Nu se mai oprește.
Mă uit de la poale
Muntele cel mare
Cât îi de pustiu,
Zăpada-i la brâu
Și-un dor mă apucă
Să umblu nălucă
Prin zăpada mare
Cu traista-n spinare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj montan idilic, dar inaccesibil iarna. Naratorul simte un dor puternic de a explora acest loc, chiar și în condiții dificile.