Ponoare, Ponoare,
Plai scăldat în soare,
Cu păduri umbroase,
Cu văi răcoroase,
Cu izvoare reci,
Cu văi și poteci.
Sus la munte, sus,
Neica mi s-a dus
C-un ciopor de oi,
Cu câinii-amândoi,
Sus în Munții Cernii,
Deasupra Izvernii.
Vântul dac-ar bate
Dorul mi-ar străbate,
La neic-ar ajunge,
Inima i-ar frânge,
Și-ar cânta de dor
Sus lângă izvor.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic de munte și dorul unei fete pentru iubitul ei plecat cu oile. Natura devine un confident al sentimentelor sale, iar vântul este chemat să-i transmită dorul.