Pe-argintul vechi al unei căi ferate,
Ciudată se opri o căprioară.
Și nu era în câmp nici om, nici gară
Și se auzea cum inima-i bate.
Ca o zeiță peste fragi și mure
Ieșise căprioara din pădure.
Ca un destin al blândei căprioare
Se auzi un tren venind de-odată,
Dar ea crescută în păduri curată
Își ridică doar ochii a mirare.
Cu o liniște adâncă în privire
Privea spre trenul fără-ncetare.
Suflet curat e-n ea,
Suflet curat și bland;
Maica, iubire dulce, l-a vegheat.
Viscol de-ar fi, și ploi,
N-o vor îngenunchea;
Sora a noastră, vis înrourat.
La geamuri începură să se-adune
Toți călătorii stând în așteptare
Și se uimiră mult de întâmplare,
Când trenul se opri ca prin minune.
Vedeau și ei un tren întâia oară
Să fie îmblânzit de-o căprioară.
Suflet curat e-n ea,
Suflet curat și bland;
Maica, iubire dulce, l-a vegheat.
Viscol de-ar fi, și ploi,
N-o vor îngenunchea;
Sora a noastră, vis înrourat.
Când urmărim o pasăre măiastră
Și nu putem la ea nicicum străbate,
Pe-argintul vechi al unei căi ferate,
O căprioară e și viața noastră.
Dar de iubim cu inima curată
Nimic din drum nu poate să ne-abată.
Suflet curat e-n noi,
Suflet curat și bland
Maica, iubire dulce, l-a vegheat.
Numai prin el suntem,
Numai prin el vom fi
Nemuritori, de-l vom păstra curat.
Sensul versurilor
O căprioară oprește un tren, simbolizând puterea blândeții și a purității de a transforma obstacolele. Piesa sugerează că, păstrându-ne sufletul curat și iubirea nealterată, putem depăși orice dificultate și atinge nemurirea spirituală.