Ai noștri dorm în suflet cu genunea,
dar mâna cui îi mângâie prin vis,
că-n locul frunții lor de totdeauna
p parcă-nfloresc petale de cais?
Un înger alb sau liniștea se-aude?
Se-mbracă-n aur noaptea și-n mister.
Abia sunându-și lanțurile crude,
se-nalță toată temnița la cer.
Stă trupul ghem, cu spaimele la pândă,
ar învia, dar încă n-are semn,
și crucea-ntinde brațe de osândă
cu umbre vechi, ce spânzură pe lemn.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a învierii, sugerând o transformare spirituală și o speranță dincolo de suferință. Imaginile evocă un sentiment de melancolie, dar și de posibilitate a renașterii.