Tu uită să te naști din haos! ― dimineața de azi doar aluzie la dimineața de mâine este. Înfrigurarea aceluiași chip se descifrează în apă, miracolul de pe fața copilului se citește-n cer.
O muzică imprecisă, urmând drumul abatorului, poartă în pântece Marele Adevăr:
„Mă înspăimântă Ologul care țopăie înaintea Jaguarului ― pe umerii minciunii stă mantia pestriță a servituții.”
O! vanitate, grumazul tău lung tremură. Al măgulirii clește nu smulge simfonii din pieptul ciocârliei, se înșală.
Tu uită să te naști din stângăcia pietrei! ― femeie castă în a cărei inimă inima nimeni nu și-a deschis-o.
Câini de lux privesc portretul cerșetorului,
Ce tristă e pâinea precupețului în deșert!
Carnea cenușie a văduvei apune în somn,
Firi pătimașe stăpânesc noroiul și nisipul mișcător,
Clepsidra își cere dreptul la viață,
Profesorul de scrimă se hrănește cu măruntaiele bănuielii..
Tu uită.., tu uită să te naști!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a renunța la viață și la suferința asociată cu existența. Sugerează o lume plină de nedreptăți și vanitate, unde chiar și inocența este coruptă.