Magistrul, înainte de a opri Orologiul, mi-a spus:
„Privește-l! Castul și culpa îi locuiesc deopotrivă citadela ― miezul fierbinte. În spatele său doarme o lume dezgolită care adulmecă din propria ei sevă greutatea marmurei.
Iată miracolul: tigve înnorate înțeleg obrazul jovial și-a ciceronelui corpolență. Durerea din coșul pieptului este și ea o dramă: dezvăluie viața lăuntrică ― năvodul în care singur te-ai prins. Maxilare de porțelan mușcă din voluptatea cărnii imprimându-i zvâcnirea atât de mult dorită ―
istoria se repetă: răsuflarea e un pretext,
bucuria o patimă..”.
.. Și câte mai avea să-mi dezvăluie Magistrul,
dar a oprit Orologiul pentru cine știe câtă vreme..!
Sensul versurilor
Piesa prezintă o discuție profundă cu un maestru, probabil despre viață, moarte și condiția umană. Magistrul oferă perspective enigmatice, dar oprește timpul, lăsând ascultătorul în suspans.