Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat – şi cu chipul ciudaţilor zei
îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie să fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
să fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine.
Sensul versurilor
Piesa explorează procesul complex de auto-descoperire și transformare de-a lungul timpului. Vorbitorul descrie o evoluție prin diverse influențe și experiențe, culminând cu o reconciliere cu sinele.