Stea adusă de vânt.
De la început ai fost adusă de vânt
Ca o sămânță.
Am și glumit: „Cine-a mai văzut
Stea adusă de vânt?”
Dar mai târziu,
Când mi te-ai așezat pe frunte
Și-ai început să-ncolțești
Am înțeles că ești o sămânță.
Lacomă, înfiptă sălbatic în creier,
Cu raze aspre închipuind rădăcini,
Ești o sămânță.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naști
Nu se poate vedea
Decât după ce
Mă voi fi întunecat.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei transformări profunde și personale, sugerând că adevărata înțelegere și revelație pot veni doar prin sacrificiu și întuneric. Metafora principală este cea a unei stele aduse de vânt, care se transformă într-o sămânță ce crește în interiorul ființei, aducând o nouă perspectivă asupra vieții, vizibilă abia după o perioadă de întunecare.
