Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani,
Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
Și sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinisem încă nouă ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu brațul ridicat deasupra frunții mult,
Simbolizând că viața-mi va fi socotită mai prejos
Decât tulburătorul luptelor tumult,
Că niciodată n-am să mă separ orgolios
De imnul colectiv și luminos.
Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței și a conformării la ideologii impuse în copilărie. Vorbește despre impactul pe care l-a avut asupra maturizării și despre lupta interioară dintre candoare și realitățile dure ale vieții.