Te-aș mai iubi, oare, la fel dacă
Ai fi puternic și înspăimântător
Asemenea altora? M-aș gândi la
Tine atât de mult dacă ai fi
Învingător și crud în războaie?
Te-aș mai fi visat
Îngrijorată, dacă îi stăpâneai
Tu pe alții? Așa cum copiii
Familiilor fericite pleacă de-acasă
Când cresc, liberi de orice răspundere
Și pot, dacă vor, să nu-și mai aducă
Aminte de nimeni, în timp ce
Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă
Mereu, să-și ajute familia, trimițându-i
Pachete și bani, ținându-i pe cei mici
La școală, tot astfel fericiții
Poeți ai unor popoare mai mari
Pot să-și uite izvorul, să plece,
Să fie ai lumii
M-ai obseda, oare, și dac-ai fi
Fericit? Dac-ai fi fost în stare
Să asuprești, să cucerești, să semeni ură?
O, Doamne al Istoriei, dezleagă-i
Viitorul cu asupra de măsură!
Sensul versurilor
Piesa explorează o obsesie față de o persoană vulnerabilă și chestionează dacă atracția ar persista dacă acea persoană ar fi puternică și crudă. Se compară dependența emoțională cu situația copiilor săraci care trebuie să-și ajute familiile, spre deosebire de cei privilegiați care pot uita de unde au plecat.