O cucuvea latră
Pe casa noastră azi-noapte
Ca un cățel părăsit
Singur printre simboluri,
Jalnic latră,
Disperată ea însăși
De ceea ce spune,
Hidoasă și singură,
Pe casa noastră
O cucuvea. O priveam
În lumina speriată a stelelor
Și nu-nțelegeam
Amenințarea pe care-o rostea,
Îmi era numai milă
Și aș fi vrut să i se împlinească
Urarea
Ca să se poată și ea bucura.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de milă și compasiune față de o cucuvea, percepută ca un simbol al singurătății și al unei amenințări neînțelese. Naratorul își dorește ca urarea cucuvelei să se împlinească, sugerând o empatie profundă și o dorință ca și creatura să poată găsi bucurie.