Horia Vintila – Ritm
Când cântă cucuveaua și orele când cadCa niște clape negre pe geamurile reci,Îmbătrânești cu seara, cu gândurile treci,Cum trece căprioara prin acele de brad.
Versuri corectate și adnotate
Când cântă cucuveaua și orele când cadCa niște clape negre pe geamurile reci,Îmbătrânești cu seara, cu gândurile treci,Cum trece căprioara prin acele de brad.
Vasul rotund de visuri s-a umplutla noapte o să-l vărs pe năsălie.Sunt curios ce vis voi fi avutcând dimineață gaița mă învie.E toamnă, liniște, un vânt ușor adiestă cucuveaua prinsă de butuc.Ochii-i închid, urechile-mi astup,e pregătit terenul pentru vise.Fie ce-o fi, dar vreau numai să fie..Sper să golesc tot visul meu din lut.
Cucuveaua-mbufnată,să nu t-aflai diu tioi aflată.Ci ești ahat blăstimată,și-ahat multu-nfarmacată.Pi caie casa ai statăși-pi-cai ugeac ai cântată,di timeli s-au răvăităs-oamenili tati, au murită,s-oamenili tati, au murită.Casa cea ce te-aninasi,după cineri di cântasi,era-unui telnic mare,ti-oili n-avea misurare.Cai cu iape misticateși multe multe mușcate,avea hili, avea nurori,toți cu feate s-cu ficiori,toți cu feate s-cu ficiori.Pi casa de-andai … Citește mai mult
Mirosul ierbii sus, sus –acolo, hălăduind prea ferice –și gângănii care ți se urcă pe trunchi– descoperitorii lumilor necunoscute,vor scrie cronicile gângănești.Și vremea, fiorii ei,peste trupurile goale,abandonate pajiștei;și, deodată, turuitul păsării-greier,îngânând eternitatea.La auzul ei se ridicăfemeia din mine,femeia care iubește.
– Vă salută, domnule.– Nu pe mine, somnule.– Cucuveaua, domnule.– Nu pe mine, somnule.– Cine sunteți, domnule?– Cucuveaua, somnule.– Cer iertare, domnule.– Cere totul, somnule.– Vreți și restul, domnule?– Vreau neantul, somnule.– Agonia, domnule?– Sincronia, somnule.– Unde sunteți, domnule?– Pretutindeni, somnule.– Ca trecutul, domnule?– Ca văzduhul, somnule.
E noapte, șoapte trec pe baltă,Tușește clopotul în turn.Vibrează lungSaturnSaturnO cucuvea pe bolta-naltă.Saturn,Saturn, răsună-n vânt.Dantele negre deșirateSe-ntind pe pietrele curate,Pe turnul alb cu vârful frânt.Nici un cuvânt, e vânt, e vânt.Din gang ies plete de-ntuneric.E râs, e plânsul ei himeric.E noapte, șoapte trec pe baltă,Saturn,Saturn, vibrează-n vânt.Nici un cuvânt, e vânt, e vânt.
Prin fereastra ovalăcucuveaua intră în catedrală.Sfântul Cristoforvoi s-o goneascăvăzând-o cum beaulei din lampaSfintei Maria.Spuse Fecioara:– Las-o,Sfinte Cristofor.
O cucuvea latrăPe casa noastră azi-noapteCa un cățel părăsitSingur printre simboluri,Jalnic latră,Disperată ea însășiDe ceea ce spune,Hidoasă și singură,Pe casa noastrăO cucuvea. O priveamÎn lumina speriată a stelelorȘi nu-nțelegeamAmenințarea pe care-o rostea,Îmi era numai milăȘi aș fi vrut să i se împlineascăUrareaCa să se poată și ea bucura.