Doamne, ce risipă!
Cum aruncam cu secundele, cu minutele,
Cu orele, cu zilele, cu anii!
Trecătorii se îngrămădeau să le prindă din aer,
Nu le venea să creadă.
Prietenii încercau să mă oprească,
Dușmanii spuneau:
Are ea vreun motiv, vreun câștig?
Nu e nimeni atât de nebun…
Dar eu eram,
Eu continuam să risipesc ștergând
Linia ce desparte
Sublimul de ridicol,
Lăsându-se să se verse unul într-altul
Cum fierea se varsă uneori în sânge…
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre risipa timpului și a resurselor, despre cum o persoană alege să ignore convențiile sociale și avertismentele, continuând să trăiască într-un mod considerat nebunesc de ceilalți. Se explorează granița fină dintre sublim și ridicol, sugerând o transformare interioară amară.