Ana Blandiana – Bătrâni și Tineri

Bătrâni și tineri,
Bătrâni și tineri,
Toți stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalți nu mai,
Și-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulțește. Vai,
Ce jalnic fragmentați
Și fără miez,
Timpi depărtați egal de mine!
O, Doamne spune-mi unde să m-așez
Când toate vârstele îmi sunt străine
Și în zadar
Copilul care sunt
Caută speriat un timp cărunt
Sau chiar,
Mergând cu visul mai departe,
O cât mai luminoasă moarte.
Dar nu găsește disperat decât
O nemurire-n care-i e urât.

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimentul de alienare față de toate etapele vieții, de la tinerețe la bătrânețe, și căutarea unei morți luminoase ca o evadare. Vorbește despre dificultatea de a găsi un loc în lume și despre dezamăgirea de a descoperi că nemurirea nu aduce fericire.

Lasă un comentariu